Perechea Horia Tecău/Jean-Julien Roger (România/Olanda), cap de serie numărul 1, a învins cu scorul de 6-3, 6-4, cuplul Federico Delbonis/Daniele Bracciali (Argentina/Italia) şi s-a calificat în finala turneului de tenis de la Casablanca, dotat cu premii în valoare de 485.000 de euro. În ultimul act al competiţiei, Tecău şi Roger vor da piept cu perechea Tomasz Bednarek/Lukas Dlouhy (Polonia/Cehia). Calificarea în finală este recompensată cu 150 de puncte ATP şi 12.350 de euro, iar câştigarea trofeului cu 250 de puncte şi 23.500 de euro.