Sari la conținut

O firmă din Timişoara, care-şi prezenta ofertele într-un birou de pe Bulevardul Vlahuţă, contacta telefonic eventualii clienţi, invitându-i la sediu pentru prezentarea ofertelor. Aici li se promitea achiziţionarea unor sejururi de 7 zile în Spania sau în Cipru, contra unui preţ de 1.500 şi 2.000 de euro. După achitarea pachetului turistic, clientul putea pleca efectiv în vacanţă în decursul a 30 de luni. Totuşi, înainte de plecare, operatorul trebuie informat cu 60 de zile înainte. După ce a citit mai bine clauzele din contractul pe care îl semnase, un braşovean care a plătit un avans de 3.000 de lei pentru o astfel de vacanţă a făcut reclamaţie la Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor. Pentru că nu a dorit să prezinte actele necesare controlului inspectorilor CJPC, firma s-a ales cu o amendă de 10.000 de lei pentru împiedicarea controlului. Iar pentru ne declararea punctului de lucru, pentru clauze abuzive şi alte nereguli a mai primit 12.000 de lei amendă. Cuantumul sancţiunilor contravenţionale se ridică la 22.000 de lei, firma riscând să fie închisă.

Comentarii

Ultimă oră