Emoții pentru brașovenii, care au ajuns zilele acestea în centrul Brașovului. Primele luminițe de Crăciun au fost aprinse, spre bucuria celor prezenți.

 

Instalațiile nu vor rămâne însă așa, asta pentru că a fost vorba doar de un test. Anul acesta aprinderea iluminatului festiv se va face fără public și etapizat. Peste 350.000 de leduri vor lumina Sărbătorile de iarnă din Brașov, dar fără a exista moment anunțat pentru aprinderea luminițelor din bradul din Piața Sfatului.

 

Conceptul de iluminat al Brașovului este ,,Iarna în culori!” Pe stâlpii de iluminat de pe toate străzile din centrul istoric și în Poiană vor fi montate 346 de ornamente cu înălţimi între 1 şi 3 metri. Decoraţiunile de pe Republicii vor fi aranjate sub forma unor porţi, străzile M. Weiss și Apollonia Hirscher vor fi decorate cu traversări cu țurțuri și vor fi montați brăduţi în Piaţa Unirii, Piaţa Sf. Ioan, în fața Consiliului Județean și în alte zone.