Sari la conținut
tetkron-intra-cine-vrea-iese-cine-poate

Chiar dacă vor să se debranşeze de la sistemul centralizat de încălzire, braşovenii mai au de aşteptat. Potrivit autorităţilor locale, procedurile de debranşare nu au fost încă stabilite de către cei de la Tetkron. O soluţie în acest sens va fi găsită abia săptămâna viitoare. 86 de braşoveni vor să se debranşeze de la reţeaua centralizată, aceştia depunând deja cereri în acest sens.

15 dintre cei 25 de consilieri locali braşoveni, care sunt şi membri ai Adunării Generale a Asociaţilor Tetkron au participat ieri la şedinţa în care s-a discutat problema debranşării de la sistemul centralizat de termoficare. O decizie se va lua abia după ce specialiştii Tetkron vor pregăti metodologia privind debranşarea. „Am fost informaţi că un număr de 86 de utilizatori individuali şi-au exprimat intenţia de a se debranşa de la sistemul de încălzire centralizată. Am căutat soluţii ca aceste debranşări să fie în regulă, astfel că Tetkron are sarcina ca până săptămâna viitoare să declanşeze procedurile legale de debranşare“, a declarat viceprimarul Braşovului, Ciprian Bucur.  Şi dacă procedura ar fi gata, braşovenii nu se pot debranşa încă de la sistemul centralizat. Asta pentru că instalaţia de încălzire trebuie mai întâi golită, iar această procedură durează câteva zile.

Comentarii

Ultimă oră