Sari la conținut

Topul cartierelor braşovene după dinamica imobiliară

Cartierul Astra conduce detaşat clasamentul celor mai dinamice zone rezidenţiale din Braşov şi printre cele mai dinamice din ţară, relevă un studiu realizat de portalul imobiliare.ro. În top au fost incluse zone rezidenţiale în care predomină ofertele de vânzare apartamente. Dinamica a fost calculată luând în considerare trei variabile principale: numărul total de oferte existente în piaţă pentru fiecare din zonele analizate, numărul ofertelor nou intrate în piaţă în perioada dată, respectiv numărul ieşirilor în aceeaşi perioadă, 1 - 31 ianuarie 2011. În prezent, în cartierul Astra există 222 de anunţuri cu apartamente de vânzare. Pe locul doi se situează cartierul Răcădău, cu 174 de apartamente scoase la vânzare, urmat de Tractorul cu 117 oferte disponibile în luna ianuarie. Conform aceluiaşi top, cea mai dinamică zonă rezidenţială din ţară, în prima lună a anului, a fost cartierul Rahova din Bucureşti, cu 1.361 de oferte care vizau apartamente de vânzare.

Comentarii

Ultimă oră