Aproape 265.000 de turişti au vizitat Braşovul în primele trei luni ale acestui an, creşterea fiind de 20% faţă de perioada similară a anului trecut, când în hotelurile şi pensiunile braşovene se cazau doar puțin peste 220.000 persoane, arată datele Direcţiei Judeţene de Statistică.

Numai în luna martie, Braşovul a fost vizitat de aproape 72.000 de persoane.

O creştere importantă s-a înregistrat în rândul turiştilor români, în timp ce numărul turiştilor străini s-a redus cu 2 procente. Cei mai mulţi turişti străini au provenit în perioada analizată din Republica Moldova, Germania, Israel, Marea Britanie, Italia şi Franţa.

Majoritatea turiştilor au preferat să se cazeze în structuri de primire turistică de 3 sau 4 stele, ceea ce denotă că în principal persoanele cu venituri medii spre ridicate aleg să viziteze Braşovul.

În Regiunea Centru, județul Braşov ocupă locul întâi la sosiri cu peste 50% din totalul cazărilor din regiune.