Ceata de feciori era o asociaţie juvenilă, o mică organizaţie de tineri (bărbaţi necăsătoriţi, dar aflaţi la vârsta căsătoriei). Rolul principal al acesteia era acela de a organiza dansurile şi petrecerile tineretului în sărbătorile de iarnă, de a colinda la Crăciun şi de a îndeplini diferite rituri şi ceremonii, majoritatea cu caracter vădit arhaic.
La origine, cetele de feciori au fost considerate organizaţii de iniţiere a tinerilor, de trecere a lor într-o nouă etapă, de pregătire a lor pentru viaţă. În satul tradiţional, ceata se constituia după o rânduială îndătinată, bine stabilită. Era organizaţia care stăpânea în timpul sărbătorilor Anului Nou întreaga viaţă a satului; ca entitate constituită, ea reprezenta întreaga colectivitate.
Ceata de feciori era mândria satului; în concepţia populară ea trebuia să întruchipeze tot ce are mai bun satul, idealul de fecior, gradul cel mai mare de vitalitate de care dispunea satul tradiţional – ei erau consideraţi „feciori adevăraţi”.
În satul Boholţ, cu ocazia sărbătorilor Crăciunului se constituiau două cete: ceata „zăblăilor” şi ceata feciorilor. În ceata „zăblăilor” intrau băieţii cu vârsta cuprinsă între 15 – 18 ani, în timp ce în ceata feciorilor veneau tinerii de la 18 ani în sus.
Momentele esenţiale din constituirea cetelelor erau: alegerea conducătorilor, găsirea „gazdei”, pregătirea pentru colindatul de Crăciun, „zoritul” la Anul Nou şi Sf. Ioan, şi până la desfacerea cetei.
Prima grija a feciorilor era găsirea gazdei la care să se întâlnească pentru desfăşurarea petrecerilor şi a ceremoniilor din timpul sărbătorilor. În seara dinspre Sf. Nicolae se tocmea „gazda”. Se spunea că era o mare cinste să fii gazda feciorilor. Plata pentru gazdă era „un car de lemne, adus din pădure, chiar şi două, da’ un car era obligaţia” (Regneală Viorel, Boholţ). „Punea câte trei – patru boi la car... mergea în pădure, tăia lemne... şi venea cu caru’, cântând frumos până la gazdă şi lăsa lemnele acolo” (Joantă Ioan, Boholţ).
Pregătirea cetei consta şi în tocmirea lăutarilor. În Boholţ, se angaja un singur „muzicant” cu „clanaretul” (clarinetul) sau cu „dipla” (vioara), care îi însoţea pe feciori la colindat; cânta ziua la joc şi seara la gazdă. (Cocoradă Ion, Boholţ). Muzica era plătită de fete... „se repartiza o sumă de bani pe cap de fată... cum era muzicantul tocmit, dădea şi câte 20 de lei una, era mult 20 de lei pe atunci”. (Joantă Ioan, Boholţ). În seara de Sf. Nicolae erau numiţi din rândul feciorilor doi „arândaşi”. Pentru conducerea întregii activităţi a cetei, feciorii îşi alegeau, în Ajunul Crăciunului, conducătorii, doi, la număr, numiţi în Boholţ „crâjmari”. „Veneau băieţii şi candidau: «eu vreau crâşmar!»”. „Dacă erau trei, făceau pe voturi, şi care avea voturi mai multe ieşea «crâşmar»”. Alte funcţii nu mai existau la ceată.
În alte sate din Ţara Oltului diviziunea sarcinilor era mult mai precisă. Exista un administrator al banilor (numit casier – în Drăguş, Voivodenii Mari, Viştea de Jos, Berivoi, Recea, Dejani), un fecior care se îngrijea de proviziile cetei – mâncarea şi băutura, (numit „crâşmar” – în Berivoii Mici, Viştea de Jos, Dejani), un responsabil cu organizarea şi ordinea jocului („pristav” – în Viştea de Jos, „fetelar” – în Hălmeag, „armaş – în Voivodenii Mici)”; dacă ceata avea steag, acesta putea fi purtat de un „stegar” – în Breaza, Dejani, Recea).
În ziua de Crăciun după ce se ieşea de la biserică, feciorii din ceată se adunau la gazdă. La colindat mergeau toţi feciorii în afară de „crâjmari”. Aceştia luau cu ei o vedriţă din lemn pe care băgau un băţ şi se duceau prin sat pe la casele cu fete. Acolo erau poftiţi înăuntru, cinstiţi cu mâncare şi băutură. La plecare primeau o varză acră pe care o puneau în vederiţă şi le mulţumeau gazdelor. Din această varză se pregătea mâncarea pentru ceată pe timpul sărbătorilor. Ceata feciorilor în frunte cu „arândaşii” şi însoţiţi de lăutar, mergeau prin sat la colindat: „...toţi copchiii erau după ei. Erau mulţi copchii atunci, era ca furnicarul satul” (Joantă Ioan, Boholţ). În timp ce feciorii cântau, strigau şi jucau în uliţă, arândaşii băteau la porţile caselor cu un băţ cerând: „Cinstea feciorilor!”. Gazda ieşea la poartă şi îi cinstea cu un colac, o „pecie” de porc (bucată de carne) şi bani. Seara, după ce erau colindate toate casele, feciorii se adunau cu toţii la gazdă şi petreceau împreună. A doua zi de Crăciun, după masă, „se scotea jocul”, se aduna tot satul şi jucau dansurile populare tradiţionale. Feciorii din ceată mai mergeau cu colindul („zorit”) de „Anul Nou” şi de Sf. Ioan. Ceata de feciori îşi încheia activitatea la Sf. Ioan, când se făcea o ultimă petrecere la gazdă. „Ceata de feciori ” îşi are originea în substratul obiceiurilor sociale şi magice străvechi, legate de riturile de iniţiere ale tinerilor.
