„Retete sunt din toate plantele şi pentru toate bolile, căci farmacia ţăranului e întinsă cât e câmpul de mare şi cu toate leacurile la îndemână ...” (pr. Vasile MODORCEA)
 
 
Asezarea geografică a judeţului Braşov a constituit un factor propice creşterii plantelor de leac. Numai în Ţara Oltului sunt consemnate 857 de specii de plante de leac.
Plante – aliment cu proprietăţi terapeutice
Cartoful – „feliile de cartof se pun la arsuri” (Jibert); feliile de cartofi se pun pe ochii iritaţi (calmau usturimea).
Ceapa – „4 cepe se fierb cu zahăr şi iese un sirop contra tusei” (Copăcel); ceapa coaptă cu puţin zahăr este bună pentru înţepăturile de insecte; ceapa tăiată se aplică pe ceafă pentru oprirea curgerii sângelului din nas; cu zeama de ceapă se ung locurile cu degerături.
Fasolea – „pe vremuri se mai îmbolnăveau oamenii de friguri. Pentru friguri se făcea un ceai din frunzele de fasole, se strecura, se lăsa să se răcească şi se dădea bolnavului din oră în oră câte o lingură” (Grid).
Floarea soarelui – uleiul obţinut din floarea sorelui este folosit la obţinerea tincturilor. „Tinctura de gălbenele se obţine din flori puse în sticle închise la culoare (trebuie să se umple sticla pe trei sferturi) şi peste care se toarnă uleiul de floarea soarelui. Se lasă sticlele să stea la soare timp de două săptămâni, dupa care se strecoară florile. Tinctura se foloseşte extern, la arsurile casnice sau la cele solare” (Criţ).
Hreanul – compresele cu hrean ras sunt bune pentru răceală.
Măceşele – ceaiul este foarte bun la răceli, pentru că are multă vitamina C; „în ziua Sfântului Gheorghe se puneau rugii de măceş la porţi, ca să nu ia strigoii mana la vite” (Crihalma).
Mărul pădureţ – din merele pădureţe se făcea înainte oţet care era bun la răceli; cu el se făcea frecţie copiilor li se puneau comprese cu oţet la mâini şi la picioare. Oţetul din poame se făcea astfel: „după ce se adunau poamele şi se spălau, se zdrobeau cu un ciocănel de lemn într-o troacă şi se puneau la butoi. Acolo fermentau bine. Când era gata oţetul, se punea în sticluţe şi era bun de leac, dar mai şi acreau femeile mâncarea cu el” (Bucium).
Morcovul – „morcovii raşi legaţi la mâini şi la picioare scad febra la copii” (Vulcan).
Nucul – „se face un sirop contra tusei din 5 nuci zdrobite cu tot cu coajă, cu foi de ceapă şi cu zahăr. Se fierbe şi se strecoară. Se ia din el câte o lingură de mai multe ori pe zi” (Berivoi).
Părul – „perele uscate erau bune pentru durerile de burtă. Se fierbeau şi se bea zeama lor” (Ticuşu Nou).
Porumbul, cucuruzul – cocenii de porumb roşu se fierb şi se face un ceai pentru tuse; „din părul de cucuruz se fierbe un ceai bun pentru rinichi” (Comăna de Sus).
Urzica – ceaiul de urzică e bun pentru bolile de ficat, de nervi; ceaiul de urzică curăţă sângele; „urzicile scad concentraţia de zahăr din sânge şi scad tensiunea”  (Criţ).
Varza – frunza de varză crudă, puţin zdrobită se punea pe răni; „zeama de varză murată se dădea copiilor când aveau bolile copilăriei” (Ticuşu Nou); „frunzele de varză acră se puneau înainte, când aveam ulei de in, în uleiul ăsta şi se băteau până se obţinea o alifie. Cu alifia se ungeau locurile degerate” (Veneţia de Jos).

Condimente – leacuri
Busuiocul – ceaiul e bun pentru stomac şi este totodată şi un bun calmant (Criţ).
Chimenul – se fierbea şi se dădea copiilor mici când îi durea burta.
Cimbrişorul – ceaiul este bun contra durerilor de gât, la bolile de ficat şi pentru tensiune.
Măgheranul – „fiert în lapte era ca o penicilină. Era bun la infecţii” (Jibert).
Tarhonul, tarcănul – „din frunze se făcea un ceai bun pentru răceală” (Zizin).