Şi pentru că de curând a fost Noaptea Sfântului Andrei, când cei vii încearcă să se apere de strigoi prin ungerea uşilor şi ferestrelor cu usturoi, vă vom prezenta în continuare principalele credinţe populare cu privire la această plantă miraculoasă.
Usturoiul, numit în Transilvania ai (lat. Alium sativum L., germ. Knoblauch) este împărţit, după timpul răsădirii sale, în usturoi de vară şi usturoi de toamnă. Usturoiul de toamnă se deosebeşte de cel de vară prin aceea că face două rânduri de fructe: unul în pământ, iar altul în vârful tuleului, pe când cel de vară face numai unul, în pământ.
Atât usturoiul de toamnă, cât şi cel de vară este întrebuinţat la diferite leacuri, descântece şi vrăji. Cel de toamnă, după cum afirmă femeile ştiutoare, e cu mult mai bun la leacuri şi vrăji, ca cel de vară.
Usturoiul este folosit în descântece pentru pocitura de noapte (paralizie facială, epilepsie), ceas rău ori descântece pentru bube.
Usturoiul, după credinţa românilor, e cel mai bun mijloc de apărare nu numai împotriva bolilor, ci şi a spiritelor necurate, precum strigoii. În serile de Sân-Vasile, Sân-Georgiu şi Sânt-Andrei, când se spune că spiritele rele îşi fac mai tare simţită prezenţa, românii ung cu usturoi în formă de cruce, uşile, ieslele şi obloanele grajdurilor.
Usturoiul este una dintre cele mai vechi legume de cultură, cunoscută cu circa 5.000-6.000 de ani îHr. în Egiptul Antic. Făcea parte din hrana lucrătorilor care ridicau piramidele şi îi ajuta pe aceştia să reziste unui program dur de muncă.
Consumat regulat, usturoiul scade tensiunea arterială şi face bine persoanelor care au mâinile şi picioarele reci. Are efect diuretic, contribuind şi în acest fel la reglarea tensiunii arteriale şi la retragerea edemelor. O căpăţână de usturoi, pisat şi fiert în lapte, ajută la eliminarea viermilor intestinali.
Despre usturoi se spune că ar fi cel mai puternic antibiotic natural. Allicina care intră în compoziţia usturoiului omoară viruşii şi bacteriile, protejând organismul de îmbolnăviri.
Usturoiul se recomandă în reumatism şi inflamaţii ale încheieturilor cât şi în dureri ale coloanei vertebrale. Pe locul dureros se aplică cataplasme cu usturoi pisat care se lasă să acţioneze până apare senzaţia de arsură, după care locul respectiv se înfăşoară bine pentru a menţine cât mai mult timp senzaţia de căldură.
Ca să fie de leac, usturoiul trebuie consumat ca atare, nu în capsule, nu prelucrat. Odată prelucrat, usturoiul îşi pierde din proprietăţi. Usturoiul trebuie bine mestecat, iuţeala trebuie simţită în gură puternic pentru că numai aşa previne sau lecuieşte.
În medicina tradiţională românească, mamele frecau buzele copiilor cu un căţel de usturoi tăiat în jumătate, pentru ca aceştia să aibă forţă şi să fie apăraţi de boli.
Descantec impotriva ceasului rau
Descântatoarea care voieşte să vindece pe cel cuprins de „ceas rău”, ia un căţel de usturoi şi, descântând, zice: „Nouă voinici ne-nsuraţi/Pe nouă cai ne-nvăţaţi/Au încălicat/Şi la drum au plecat/În pinteni galbini zurăind/În spete drepte tăind/Tot tăind/Şi cercând/Ceas greu/Ceas rău/Din faţa obrazului/Din crierii capului/Din inimă/De sub inimă/Din ciolane/De sub ciolane/Din ficaţi/De sub ficaţi/În carne/De sub carne/Din toate ciolănelele/Din toate-ncheieturelele.../Două fete despletite/Cu pahărele împlute/Pe N. să mi-l părăsiţi/În acest ceas să vă despărţiţi/În munţii pustii să vă duceţi/Acolo să şedeţi/Acolo să locuiţi/Şi-acolo să vieţuiţi!”
După aceste versuri, descântătoarea unge pe cel bolnav de „ceas rău” cu usturoiul descântat peste tot corpul şi se zice că aceluia îndată-i este mai bine.
