Joi, 30 noiembrie, echipa Corona Wolves Brașov va primi vizita celor de la SC Miercurea Ciuc, într-o partidă care va avea loc de la ora 18.30, la Patinoarul Olimpic, contând pentru Campionatul Național de hochei.

„Lupii” au nevoie de o victorie pentru moral, având în vedere că vin după 3 înfrângeri consecutive suferite weekend-ul trecut în Erste Liga.

Înaintea acestui meci, Corona Wolves este pe locul 3 în clasamentul Campionatului național, cu 26 de puncte acumulate după 13 partide, iar ciucanii sunt lideri, cu 52 de puncte strânse din cele 19 meciuri disputate până acum.

Biletele la partida dintre „lupi” și SC Miercurea Ciuc au prețul de 15 lei și pot fi achiziționate de la casieriile Patinoarului, care se vor deschide la ora 16, în ziua meciului.

În plus, în weekend, pe 2 și 3 decembrie, pe gheața Patinoarului Olimpic din Brașov, Corona Wolves va disputa două partide contând pentru Erste Liga.

Sâmbătă, de la ora 18.30, „lupii” vor înfrunta echipa DAB Docler, iar duminică, tot de la ora 18.30, elevii lui Martin Lacroix îi vor întâlni pe cei de la Ujpest.

Vă reamintesc că la sfârșitul săptămânii trecute, în deplasare, Corona Wolves a fost învinsă de aceste formații, cu 4-3, respectiv 1-0. Înaintea meciurilor de pe teren propriu, „lupii” ocupă locul 7 în clasamentul Erste Liga, cu 24 de puncte acumulate după 19 partide.

Cei de la DAB Docler sunt pe a șasea poziție, cu 27 de puncte, iar Ujpest este pe locul 5, cu 31 de puncte, cele două echipe maghiare având câte 17, respectiv 18 meciuri disputate până acum.

Biletele la partidele din Erste Liga au prețul de 15 lei și pot fi achiziționate de la casieriile Patinoarului, care se deschid de la ora 16, în zilele meciurilor.