Sari la conținut
trei-puncte-pentru-hocheisti

Echipa de hochei pe gheaţă Corona Braşov s-a întors, din a doua deplasare în străinătate, din acest sezon, cu trei puncte acumulate în cele trei jocuri disputate. În primul meci la Nove Zamky, echipa de sub Tâmpa a fost învinsă cu scorul de 6-2. A urmat un meci la Ujpest unde, ratările exasperante, au privat formaţia condusă de Greg Lindqvist de o victorie în timpul regulamentar, dar până la urmă Peter Robert a înscris, de ziua lui, la loviturile de departajare, aducând două puncte pentru Corona. Ultimul meci, disputat la Budapesta împotriva formaţiei Ferencvaros, a fost unul interzis cardiacilor. Braşovenii au început perfect meciul şi au înscris de trei ori consecutiv, prin Borsos. Apoi a urmat o cădere inexplicabilă iar la jumătatea reprizei a treia Ferencvaros a reuşit să egaleze la trei. Până la urmă, adversarii s-au impus la loviturile de departajare şi Corona a obţinut doar un punct din acest joc. „Ce pot spune când ai 3-0 şi nu reuşeşti să gestionezi bine situaţia astfel încât să câştigi toate punctele? Vreau să îi felicit pe băieţi pentru că şi-au respectat toate sarcinile trasate înainte de joc, dar nu-mi pot explica cum am reuşit să pierdem două puncte. Este foarte greu să improvizezi la fiecare meci şi mă bucur că, din această deplasare ne-am întors cu toţi jucătorii valizi. Îmi doresc ca la meciul cu Miercurea Ciuc să mă pot baza şi pe câţiva din jucătorii acidentaţi şi să avem şi sprijinul fanilor pentru a obţine o nouă victorie”, a spus antrenorul Coronei, Greg Lindqvist.

Comentarii

Ultimă oră