Sari la conținut

Trei scriitori, într-o singură seară, la Brașov

trei-scriitori-intro-singura-seara-la-brasov

Vineri, 27 octombrie, iubitorii scriiturii contemporane vor putea să se întâlnească, în Braşov, cu Dan Lungu, Nora Iuga şi Angela Baciu.

În cadrul Clubului de lectură din cadrul Salonului „Şt. O. Iosif” Braşov, de la ora 18, Dan Lungu va intra în dialog cu cititorii braşoveni pornind de la ultimul său roman, „Fetiţa care se juca de-a Dumnezeu”, distins cu Premiul Naţional de Proză al Ziarului de Iaşi, ediţia 2015.

În același timp, la Librăria Humanitas, Nora Iuga şi Angela Baciu le vor lectura cititorilor din volumul „mai drăguţ decât dostoievski”, iar Nora Iuga va citi şi din volumul „Blogstory”.

Dan Lungu (n. 1969) este unul dintre cei mai apreciaţi şi mai traduşi scriitori români, membru al Uniunii Scriitorilor din România. A publicat mai multe volume de proză scurtă, dintre care cel mai cunoscut este „Sunt o babă comunistă!”.

Nora Iuga (n. 1931) este poetă, prozatoare, traducătoare, membră a Uniunii Scriitorilor din România şi a PEN Club. A publicat mai multe volume de versuri şi proză, care au fost traduse şi în străinătate. În anul 2017, Preşedintele României, Klaus Iohannis, i-a conferit Ordinul Naţional „Pentru Merit”, în grad de Comandor.

Angela Baciu (n. 1970) este poetă, prozatoare, publicistă, membră a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Iaşi. A publicat în jur de 16 cărţi, care au primit mai multe premii. A publicat interviuri cu personalităţi precum Radu G. Ţeposu, Eugen Simion, Ana Blandiana, Gabriel Liiceanu, Nina Cassian, Fănuş Neagu ş.a.

Comentarii

Ultimă oră