Sari la conținut

Trei zile speciale în Braşov: Festivalul Etnovember 2016 (19-21 noiembrie)

trei-zile-speciale-in-brasov-festivalul-etnovember-2016-1921-noiembrie-

Festivalul Etnovember readuce în Brașov, timp de trei zile, spiritul unei cetăți medievale, într-un maraton al evenimentelor culturale, care va cuprinde lansări de carte, concerte, expoziții, filme, dansuri tradiționale, teatru și un maraton de poezie. Evenimentele vor avea loc la Aula Universității, Librăria Okian, Bastionul Ţesătorilor, Centrul Cultural Reduta, Casa Baiulescu și în Piața Sfatului.

Festivalului Etnovember, ediţia a XVIII-a, se desfăşoară în perioada 19-21 noiembrie 2016. Este organizat de Mediateca Norbert Detaeye, împreună cu Universitatea Transilvania şi Primăria Braşov.

Ediția din acest an va fi o ediție specială, jubiliară, pentru că se sărbătoresc 25 de ani de la înființarea Mediatecii Norbert Detaeye, a Universității Transilvania.

Festivalul îşi propune să integreze imaginea Universităţii în comunitatea braşoveană şi să promoveze, pe plan local, naţional şi internaţional, rolul cultural al Universităţii "Transilvania" în configurarea identităţii locale. Misiunea promovării imaginii Universității este în mare parte preluată de studenți, doctoranzi și cadre didactice de la diferite facultăți, mai ales de la Ingineria Lemnului, dar și de la Litere, Muzică și altele.

Festivalul Etnovember se va desfășura în spații interioare și exterioare cu mare valoare istorică și afectivă ale Brașovului, precum și în spații semnificative ale "Universității", pentru a-i pune în valoare rolul cultural", a declarat într-o conferință de presă prof. dr. Marina Cionca, de la Universitatea "Transilvania".

Festivalul se va deschide sâmbătă, la Aula Universității "Transilvania", unde sunt organizate peste 20 de expoziții de arhitectură, design, grafică, fotografie, ceramică. Pe parcursul zilei, vor avea loc o serie de momente muzicale, workshopuri de desen pentru copii cu premii, prima zi încheindu-se cu concertul aniversar „It's a Long Way to Transilvania”, dedicat aniversării a 25 de ani a Mediatecii.

Duminică de la ora 13.00, la Bastionul Țesătorilor, vor fi prezenți cavaleri, prințese, vrăjitoare, artizani. Vor putea fi degustate specialități de turtă dulce, covrigi, vin fiert și alte bunătăți. Târgul Medieval care se va încheia la ora 17.00 cu un Cortegiu cu Torțe până în Piața Sfatului. Tot în centrul Braşovului, de la 17.30 va avea loc „Show-ul Fireball”, cu trupa Hypnosis.


  Anul acesta fondurile provenite de la Târgul Medieval de la Bastionul Țesătorilor, vor fi donate Asociației Copiii de Cristal (venind în beneficiul copiilor autiști) din Brașov.

Ultima zi a Festivalului Etnovember (luni, 21 noiembrie ) va fi dedicată Maratonului de Poezie cu invitați speciali din București și Germania. De asemenea, la Mansarda Casei Baiulescu se va juca piesa de teatru "Cum se zice", de Roberto Mazzucco, iar la Centrul Multicultural al Universității "Transilvania" va fi vernisată expoziția de grafică "LINIA", urmată de un concert de pian și voce.


  La deschiderea de sâmbătă 19 noiembrie 2016 va participa Excelența Sa domnul Thomas Baekelandt, Ambasadorul Regatului Belgiei în România.


  Ediția jubiliară se bucură și de prezența unei numeroase delegații din Belgia: 30 de persoane, printre care se află Norbert Detaeye împreună cu șase muzicieni, precum și Frank Beke, fost primar în Ghent (Gand), și el un bun cunoscător al Brașovului, implicat activ în schimburile culturale dintre orașele noastre. De asemenea va fi prezent profesorul Thomas Gronegger cu un grup de 10 designeri din Austria, în cadrul parteneriatului dintre Universitatea Transilvania și New Design University din Austria. Se vor afla la evenimente şi profesorul Valeriu Podborschi de la Universitatea Tehnică a Moldovei din Chișinău, cu un grup de tineri designeri.

Festivalul este organizat în parteneriat cu diferite instituţii culturale din Braşov, precum şi cu comunităţile etnice din oraşul nostru.

..................................................

Iată programul complet al Festivalului Etnovember, 19 – 21 noiembrie 2016

SÂMBĂTĂ, 19 NOIEMBRIE


  Ora 13.00: Aula Universității Transilvania din Brașov. Expoziții. Concerte.


- Deschiderea festivă
- Working with a Village. Un proiect european.
- Lansare de carte. Inside-Outside-In Between I, II.
- Arhitectură. Spațiu. Tradiție.
- Diplome 2014, UAUIM București. Dr. arh. Marius Marcu Lapadat, dr. arh. Dorina Tărbujaru.
- Concert de muzică Transilvană cu Ansamblul Codex.
- Design Industrial, UTM Chișinău.
- Trecutul în practica actuală. Parteneriat Muzeul de Istorie Brașov și Universitatea Transilvania din Brașov.
- Foto: My Brașov. Jacky Wielandts (Belgia); Silence - Antónia Czika (Brașov); Soundless – Zoltán Horváth (Sf. Gheorghe); TheNow - Costin Gheorghe (București). Colaje. Contextualități -Călin Drăgoi.
- Tinerii creatori. Elevii Liceului de Artă Hans Mattis Teutsch.
- Concert Chopin. La pian Botond SzÅ‘cs, Facultatea de Muzică
- Tineri fotografi brașoveni
- Locuire în comunitate. Proiect de arhitectură, Daniel Mocanu și Didier Chifan, anul III UAUIM București
- Gânduri și dorințe. Ceramică. Ágnes Ferencz
- Mandala – o altă imagine a universului. Antonela Lungu
- Fereastră spre trecut. Școala brașoveană de restaurare. Studenții Facultății de Ingineria Lemnului.
- Design or Resign! Studenții Facultății de Ingineria Lemnului.
- Festivitatea de acordare a premiilor Best Design și Best Organizer
- Workshop de desen cu copii și veverițe.


  Ora 17.00: Aula Universității Transilvania din Brașov


- Deschiderea expoziției de design MODERN CLASSICS și a expoziției de GRAFICĂ - arh. Bíborka Bartha.
- Lansare de carte: Marina Cionca, Repere ale designului secolului XX
- Festivitatea de înmânare a noului scaun destinat colecției Modern Classics a Mediatecii Norbert Detaeye.
- Concertul ansamblului Chitaritmica


  Ora 17.00: Librăria Okian


- Seară de film. Organizatori: Asociațiile Seara de Carte și Visum pentru Educație, împreună cu Librăria Okian


 Ora 21.00: Berăria Bier Haus (str. Barițiu nr. 8)


- concert: Eric DE WOLF & Willy DE VLEESCHOUWER (BELGIA)
- AMERICAN FOLK - AMERICANA

 DUMINICĂ, 20 NOIEMBRIE


  Ora 13.00, Bastionul Ţesătorilor: - TÂRGUL MEDIEVAL: Heralzi, cavaleri, domnițe, artizani, covrigi, mici, vin fiert, bunătăți, ponei micuți și căprițe adevărate.


- Deschiderea festivă.
- Lansarea concursului de desen pentru copii
- Dansuri tradiționale grecești cu ansamblul Luludakis al Comunității Elene din Brașov
- Dansuri tradiționale germane cu ansamblurile Korona Edelweiss și Korona, Brașov
- Dansuri tradiționale grecești cu ansamblul Efthimos al Comunității Elene din Brașov
- Grupul vocal Yahad al Comunității Evreilor din Brașov
- Dansuri tradiționale maghiare cu ansamblul Bokréta, Brașov
- Grupul vocal Dionyssos al Comunității Elene din Brașov
- Ansamblul folcloric Junii Cetății din Rupea
- Fanfara Corona din Brașov
- Echipa de luptă tradițională din Ţara Bârsei Baranta
- Colindătorii din Holbav


Ora 17.00 Cortegiul Medieval cu torțe: Bastionul Ţesătorilor – Strada Castelului – Strada Sforii – Piața Sfatului


Ora 17.30 Piața Sfatului: SHOW FIRE BALL cu trupa Hypnosis


  LUNI, 21 NOIEMBRIE


Ora 15.00: Facultatea de Litere


- NON STOP POETIC, ediția a 13-a, In Memoriam Andrei Bodiu.


Ora 17.30: Casa Baiulescu, Sala din Pod
- Concert de muzică clasică: CVARTETUL NYÁRI


   Ora 19.00: Casa Baiulescu, Sala din Pod


- Teatru cu Trupa De Aici: PICNIC NOCTURN PE O GRAMATICĂ VECHE


   Ora 20.00: Centrul Cultural Reduta


- Teatru în limba germană: ORPHEUS UND EURYDIKE RELOADED – eine Kabareske von C.E. Puchianu.

Comentarii

Ultimă oră