Sari la conținut

Noi informații în cazul triplului omor din Noua

noi-informatii-in-cazul-triplului-omor-din-noua

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Brașov, agent șef adjunct Gabriela Dinu, marți, o echipă constituită din poliţişti de investigaţii criminale şi criminalişti, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul pentru Minori şi Familie din Braşov, au făcut verificări pentru stabilirea circumstanţelor comiterii faptei.

Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, bărbatul ar fi vizitat de două ori Mănăstirea Şinca în ultimele zile, ultima dată luni, cu o zi înainte de oribila crimă.

Aici ar fi avut o revelaţie mistică, iar la întoarcere şi-a ucis familia, după care ar fi intenţionat să se sinucidă, parte a planului pe care nu a reușit să o ducă la bun sfârșit.

Bărbatul a fost reţinut pentru comiterea infracţiunii de omor calificat, iar în prezent se află în custodia Poliţiei.

Vecinii s-au declarat surprinşi de tripla crimă, spunând despre familie că era una liniştită. Oamenii care-l cunoşteau au spun că bărbatul, născut în 1974, în Suceava, era politicos şi că nu au auzit certuri violente în locuinţă.

Surse apropiate anchetei subliniază că nu au fost niciodată plângeri de violenţă domestică legate de ucigaş și nu erau nici probleme financiare în familie.

Bărbatul, inginer de meserie, era preocupat de tot ceea ce înseamnă o viaţă sănătoasă și era ortodox. Anchetatorii care au stat de vorbă cu asasinul l-au descris ca pe o persoană „ciudată”, dar nu „nebună”.

Urmează ca expertiza medico-legală la care va fi supus, la cererea anchetatorilor, să stabilească dacă, în momentul comiterii triplului asasinat a avut sau nu discernământ.

Psihologii spun că este posibil ca bărbatul să fi avut o criză psihotică, la care s-a ajuns probabil din cauza acumulării unor frustrări de-a lungul timpului, a unor probleme nerezolvate şi poate neştiute de nimeni.

Vă reamintim că, în data de 27 Martie, un braşovean de 43 de ani s-a prezentat azi la sediul poliţiei declarând că şi-a ucis soţia de 42 de ani şi cei doi copii, o fata de 18 ani şi un băiat de 13 ani.

Detalii aici:

Comentarii

Ultimă oră