Salvamontiştii braşoveni au fost alertaţi noaptea trecută,  printr-un  apel venit la 112, că patru tineri, doi băieţi şi două fete , au căzut într-o râpă adâncă de 500 de metri. Turiştii au plecat  într-o drumeţie, pe traseul dintre cabana Mălăieşti şi Vârful Omu, din masivul Bucegi. Deşi erau echipaţi corespunzător şi vremea părea favorabilă,  gheaţa le-a pus viaţa în pericol. Din fericire starea lor este stabilă, medicii apreciază că vor scăpa teferi, chiar dacă s-au ales traumatisme multiple. Turiştii au fost recuperaţi  de către jandarmii montani şi salvamontişti dintr-o zonă greu accesibilă, din cauza gheţii. Tinerii s-au aventurat pe o potecă nemarcată, au alunecat şi s-au rostogolit în prăpastie. Ei au fost coborâţi de pe munte pe targă şi cu maşini de teren, până la locul în care aşteptau ambulanţele. În momentul în care salvatorii au ajuns la grup, una dintre tinere îşi pierduse cunoştinţa. Medicii care i-au preluat precizează că cei patru vor rămâne internaţi pentru câteva zile  la Spitalul din Braşov. Reprezentanţii Jandarmeriei montane îi sfătuiesc pe turiştii  care se aventurează pe munte să se echipeze corespunzător, să nu se abată de la traseele marcate şi să evite potecile cu gheaţă.