Sari la conținut

Turneul Naţional «Flautul de Aur» începe la Braşov

Turneul „Flautul de Aur” susţinut de flautistul Ion Bogdan Ştefănescu (foto) şi pianistul Horia Mihail care va avea loc în cinci oraşe începe miercuri, 25 aprilie, la Braşov. Concertul va începe la ora 19.00 şi are loc la Centrul Cultural Reduta. Biletele se găsesc la casa de bilete a sălii Reduta. Ion Bogdan Ştefănescu şi Horia Mihail vor parcurge un repertoriu ce porneşte de la simplitatea lui Bach şi Mozart, parcurge romantismul lui Dvorak, apoi sonorităţile şi armoniile sofisticate ale lui Poulenc şi ne provoacă să redevenim contemporani prin Taktakishvili şi Mower. Turneul va avea loc la: Braşov, Sala Reduta – 25 aprilie, Piteşti, Casa de Cultură a Sindicatelor – 26 aprilie, Reşita, Palatul Culturii – 27 aprilie, Bucureşti, Sala Radio – 2 mai, Caracal, Teatrul Dramatic – 7 mai.

Flautul ce aparţine lui Ion Bogdan Ştefănescu este unicul de acest fel din ţara noastră, şi a fost creat special pentru flautistul român la celebra fabrică Muramatsu din Japonia, renumită în toată lumea pentru calitatea flautelor pe care le produce dar şi pentru faptul că fiecare angajat este obligat să studieze flaut în cele mai importante şcoli ale lumii. Flautul lui Ion Bogdan Ştefănescu a fost ales de o echipă de specialişti ai firmei care l-au ascultat şi imprimat pe flautistul român cântând pe mai multe flaute de aur de diferite categorii, alegând în cele din urmă pentru el flautul de 18 karate masiv.

Programul turneului este unul complex si atractiv oferind publicului şi alte surprize: la Braşov, Piteşti şi Bucureşti va fi prezentată o expoziţie de flaute organizată de Wiener Flötenwerkstatt. În cursul celor 25 de ani de existență, Wiener Flötenwerkstatt a devenit unul dintre cele mai importante ateliere specializate în producerea și comercializarea de flaute din Austria, câștigând, astfel, aprecierea instrumentiștilor de pretutindeni. Începând din anul 2011, Wiener Flötenwerkstatt propune, prin expoziții și prezentări susținute în numeroase orașe ale României, modele variate și inovatoare de instrumente adresate tuturor categoriilor de interpreți flautiști. Aceste expoziții, coordonate de Mihaela Anica, reprezentantul Wiener Flötenwerkstatt în România, vor însoți turneul „Flautul de aur”. Prezentarea va fi susținută de interpretul Ion Bogdan Ștefănescu.


Iar pentru că în viaţa flautistului poezia se îmbină perfect cu muzica, acesta invită ascultătorii să-i devină şi cititori, pentru că, la Braşov şi Piteşti, va avea loc lansarea volumului "Cuvântul de trecere", cartea lui Ion Bogdan Ştefănescu, apărută la Editura Tracus Arte, cu viziunea grafică a lui Mircia Dumitrescu. Organizatorii turneului sunt Radio România Cultural şi Asociaţia Culturală Accendo. Mai multe detalii despre turneu aici.

Comentarii

Ultimă oră