Sari la conținut
turnirul-cetatilor-la-bran

Turnirul Cetăţilor a ajuns la cea de a 5-a ediţie şi ca de obicei va aduce o mulţime de surprize, atât artistice cât şi culinare. Prima manifestare din acestă ediţie va avea loc weekendul acesta la Bran, urmând ca la sfârşitul săptămânii viitoare Turnirul să ajungă la Cetăţuia de pe dealul Straja din Braşov.
Organizatorii evenimentului promit că această ediţie va fi una spectaculoasă şi plină de surprize pentru braşoveni şi pentru turişti.
„Turnirul Cetăţilor pregăteşte un super spectacol, mă refer aici la Trupa Hipnosys, showuri cu foc, atât la Bran în acest weekend 2–3 august cât şi la Braşov weekendul viitor 9–10 august. Am invitat-o pe Cornelia Tihon, o artistă extraordinară, care inter­pretează la 26 de instrumente, îi avem pe cavalerii Terramedieş, pe Paladini, îi avem pe Cimpoierii Transilvania, care vor deschide pa­radele noastre”, a spus Anemona Hermeneanu, organizator.
„Noi promovăm aceste evenimente medievale în toată Europa la toate târgurile de turism unde Asociaţia de Dezvoltare şi Promovare Turistică este prezentă că promoveze cetăţile şi fortificaţiile braşovene care sunt umplute de viaţă prin aceste evenimente” a declarat Cristian Macedonschi, director Asociaţia de Dezvoltare şi Promovare Turistică.
Pe lângă suprizele artistice pregătite, organizatorii l-au adus la eveniment şi pe ­Regele Ciolanelor, care va prepara pentru musafirii evenimentului tot felul de bunătăţi. Participarea şi intrarea la evenimentele din cadrul Turnirul Cetăţilor va fi liberă.

Comentarii

Ultimă oră