A trecut aproape un an de la tragedia din club Colectiv.

Bilanţul sună sec: 64 de morţi şi alte zeci de oameni care au supravieţuit pentru a se lupta cu rănile rămase pe trup, dar mai ales în suflet. Însă victimele şi familiile lor aşteaptă, încă, să li se facă dreptate, iar vineri Judecătoria Sectorului 4 a dispus începerea judecării pe fond a dosarului în care cei trei patroni ai localului morţii - Alin Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu - sunt acuzaţi de ucidere din culpă, vătămare corporală şi neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, scrie rtv.net.

Instanța a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul Parchetului General și a dispus începerea judecării pe fond, urmând a fi citați inculpații și părțile civile (rude și aparținători ai celor 64 de victime decedate, 20 de persoane vătămate în raport de care s-a pus în mișcare acțiunea penală, unități spitalicești și instituții publice).

În rechizitoriul întocmit de Parchetul General se arată că patronii clubului Colectiv "au încurajat și permis accesul unui număr de persoane mult peste limita admisă a clubului, în condițiile în care spațiul nu era prevăzut cu mai multe căi de evacuare în caz de urgență, precum și desfășurarea unui spectacol pirotehnic (foc de artificii) în incinta acoperită a clubului, în condițiile amenajărilor interioare improprii unor astfel de activități, caracterizate prin existența unor materiale ușor inflamabile, montate cu încălcarea dispozițiilor legale și pentru evitarea costurilor suplimentare.

În același dosar, Daniela Niță, patroana firmei de artificii, este acuzată de ucidere din culpă, în formă agravată, având ca urmare decesul mai multor persoane. Totodată, Daniela Niță mai este acuzată de vătămare corporală din culpă, în formă agravată; neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă; favorizarea făptuitorului și sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri (după producerea incendiului, împreună cu Cristian Niță și Adriana Moise, a procedat la distrugerea și sustragerea de documente ce constituie probe în cadrul procesul penal).

De asemenea, Viorel Zaharia, pirotehnist la firma de artificii, este acuzat de ucidere din culpă, în formă agravată; vătămare corporală din culpă, în formă agravată; nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă.