Sari la conținut

BRAŞOV: A murit în chinuri groaznice! Femeie carbonizată în propria casă (Galerie Foto)

brasov-a-murit-in-chinuri-groaznice-femeie-carbonizata-in-propria-casa-galerie-foto

UPDATE. ORA:17.00

Tragedie pe strada Ion Creangă din Braşov. O femeie de 42 de ani, i-mobilizată la pat,  a murit în urma unui incendiu care a pornit de la un aparat de radio pe care aceasta îl avea lângă ea în pat. Braşoveanca a văzut că din aparat iese fum şi a sunat-o pe una dintre femeile care o ajutau la treburile casnice. Din nefericire, femeia s-a stins înainte ca ajutoarele să ajungă la ea.   Unul dintre vecinii femeii şi-a dat seama că ceva este în neregulă când a simţit miros de fum. „Am încercat să sparg uşa, nu am putut că a avut uşă solidă, am chemat pompierii. Vecina e de cel puţin 20 de ani bolnavă, e paralizată, nu putea să circule, avea nişte persoane care veneau de 2-3 ori pe zi şi o ajutau” a declarat un vecin. „În jur de 12 jumătate am primit telefon din partea ei să vin repede că are probleme cu aparatul de radio din care iese fum, până m-am îmbrăcat şi am ajuns de unde locuiesc eu, până aici, când am deschis uşa, casa era toată numai un fum, nu am putut intra înăuntru” a spus Mariana Şerbănuţă. „Era imobilizată de boală, de poliartrită reumatoidă, picioarele nu le putea mişca, nici mâinile, nu avea nicio posibilitate să se salveze singură” a adăugat  Ovidiu Zgonea. Pompierii au intervenit cu două autospeciale cu apă şi spumă la faţa locului şi au spus că incendiul se manifesta cu multă degajare de fum, dar şi cu flăcări. „Din nefericire, la sosirea echipajelor de salvare, femeia era decedată. Am intervenit cu două autospeciale cu apă şi spumă, pompierii au intrat pe geam cu ajutorul unei scări speciale pentru a interveni. Incendiul s-a manifestat cu flăcări şi degajare mare de fum şi au fost distruse obiecte de mobilier şi textile doar în camera unde s-a declanşat focul” a declarat lt. Ciprian Sfreja purtător de cuvânt ISU Braşov.

UPDATE: ORA: 13:55 - BRAŞOV: A murit în chinuri groaznice! Femeie carbonizată în propria casă (Galerie Foto)

Pompierii care au intervenit la faţa locului au găsit în apartamentul de pe strada Ion Creangă din Braşov, cadavrul carbonizat al unei femei în vârstă de 42 de ani.  Din primele informaţii braşoveanca suferea de o boală care nu îi permitea să se deplaseze. Înainte de izbucnirea incendiului, spun pompierii, victima ar fi sunat-o pe una dintre cele două femei care o îngrijeau şi i-a spus că din aparatul de radio aflat în apropierea patului iese fum. Femeia a ajuns în scurt timp la apartamentul braşovencei imobilizată la pat însă din locuinţă ieşea un fum dens, camera în care se afla victima era cuprinsă de flăcări. Pompierii care au ajuns în scurt timp la faţa locului au descoperit cadavrul carbonizat am femeii de 42 de ani.

ORA: 13:15

Un incendiu puternic a izbucnit în urmă cu puţin timp pe strada Ion Creangă din Braşov. Este vorba despre un apartament, iar din primele informaţii o persoană era în momentul izbucnirii focului în interiorul locuinţei. La faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje al ISU Braşov. Vom reveni cu amănunte.

Comentarii

Ultimă oră