Urmează ultimul week-end cu trafic deschis pe tronsoanele de altitudine de pe Transfăgărășan!
Este ultimul sfârșit de săptămână cu circulație deschisă pe tronsoanele de altitudine de pe Transfăgărășan, șosea care se vor închide de la 4 noiembrie 2019.
Dacă Transfăgărășanul urmează să fie închis la 4 noiembrie 2019, Transalpina a fost închisă deja mai devreme, pe de 29 octombrie 2019, din cauza prognozelor care fuseseră nefavorabile.
Începând de luni, 04 noiembrie 2019, circulația rutieră va fi închisă pe DN 7C (Transfăgărăşan) de la km 104+000 (Piscu Negru-jud. Argeş) până la km 130+800 (Cabana Bâlea Cascadă– jud. Sibiu).
Decizia închiderii acestui sector de drum a fost luată în conformitate cu Regulamentul de funcţionare a drumului naţional DN 7C (Transfăgărăşan) numărul AND 524/2015, dar şi din cauza instabilității atmosferice la altitudine ce poate produce fenomene meteorologice extreme în orice moment.
Cu această ocazie participanţii la trafic sunt avertizați să respecte semnalizarea rutieră existentă pe drumul national DN 7C – Transfagarasan, pe urmatoarele sectoare:
- km 0 + 000, localitatea Bascov, județul Argeș și km 104 + 000, Piscu Negru;
- km 130 + 800, Cabana Bâlea Cascadă şi intersecţia cu DN 1 km 151 + 955, judeţul Sibiu”, a transmis, miercuri, CNAIR, într+un comunicat de presă.
Restricționarea circulației pe segmentele de la Bâlea Lac și Obârșia Lotrului se impune pentru siguranța șoferilor, Sorin Scarlat, director general Compania de Drumuri ( CNAIR) : ,, Or să apară fenomene de polei, de îngheţ şi zăpadă. Există riscul ca din masivele sau din taluzele acelui drum să se desprindă pietre. Ăsta este momentul /motivul/ pentru care noi decidem să închidem acest drum, pentru a evita căderile de pietre pe autoturisme. Transalpina se află la o altitudine mai mare decât Transfăgărăşanul.”
DN 7 C Transfăgărășan este în topul celor mai spectaculoase șosele din lume în timp ce DN 67 C –Transalpina este cel mai înalt drum din România (2145 m).
Transfăgărăşanul – DN 7C- leagă Transilvania de Muntenia, traversând cel mai înalt lanţ muntos din România, Munţii Făgăraş, pe o distanţă de aproximativ 92 km. Şoşeaua ajunge la altitudinea maximă de 2042 metri la Bâlea Lac.
Drumul este închis pe o porţiune de 27 kilometri timp de 8 luni din an, iarna şi primăvara, din cauza avalanşelor sau a căderilor de stânci. Decizia închiderii acestui sector de drum a fost luată în conformitate cu Regulamentul de funcţionare a drumului naţional DN 7C.
Anul acesta, pentru că prognozele sunt favorabile, a fost amânată cu câteva zile închiderea, care de obicei are loc la 1 noiembrie și astfel a mai rezultat un ultim week-end la start de noiembrie 2019 cu trafic deschis turiștilor. Transfăgărăşanul se va deschide din nou circulației pe 1 iulie 2020.