Un asteroid de circa 650 metri lungime va trece miercuri în apropiere de Pământ, dar fără să prezinte vreun pericol pentru planeta noastră, informează NASA.

„Deși nu există nicio posibilitate ca asteroidul să intre în coliziune cu planeta noastră, va ajunge totuși destul de aproape pentru un corp ceresc de asemenea dimensiuni", precizează agenția spațială într-un comunicat.

 Denumit 2014-JO25, asteroidul care măsoară puțin peste 650 de metri lungime va trece la 1,8 milioane de kilometri distanță de Terra, ceea ce înseamnă aproximativ de cinci ori distanța care ne desparte de Lună.

 Ultima oară când 2014-JO25 ne-a vizitat a fost în urmă cu 400 de ani și va fi din nou atât de aproape de Pământ peste 2.600 de ani. Asteroidul va trece în apropiere de planeta noastră după ce a ocolit Soarele iar apoi își va continua ruta spre Jupiter înainte de a se întoarce spre centrul sistemului nostru solar.

 În 2004, Toutatis, un asteroid mult mai mare — de 4,6 km lungime și 2,4 km lățime în formă de arahidă — a trecut la o distanță de 1.549.719 km — de patru ori distanța de la Pământ la Lună. NASA a precizat că asteroidul nu reprezintă niciun risc pentru planeta noastră, cel puțin pentru următorii 558 de ani, dată la care el va trece din nou pe lângă Terra, însă mai aproape.

 Viitoarea vizită a unui corp ceresc uriaș în apropierea Pământului este prevăzută în anul 2027, când asteroidul 199-AN10, de 800 metri lungime se va apropia la 380.000 de km (distanța dintre Pământ/Lună).

  Vizita din 19 aprilie 2017 este „o oportunitate excepțională” pentru astronomi și cei pasionați de stele, a subliniat NASA. Suprafața sa este de două ori mai strălucitoare decât cea a Lunii și ar trebui să fie vizibil chiar și cu ajutorul unui telescop nu foarte performant, timp de una dau două nopți, a precizat agenția.