O echipă de medici de la Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal (ICUTR) Cluj va face, joi, o operaţie de extirpare a unei tumori gigant la un braşovean de 58 de ani. Operatia va dura circa zece ore.
Şeful ICUTR Cluj, Mihai Lucan (foto), care va coordona echipa medicală, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că bărbatul are "o tumoră pelvină gigantă care a ieşit prin organism şi cuprinde toate organele pelvine".
"Vom efectua, joi, o operaţie de extirpare a unei tumori la un pacient în vârstă de 58 de ani din Braşov. Acesta are o tumoră pelvină gigantă, multiplu operată şi recidivată, care a ieşit prin organism şi cuprinde toate organele pelvine, aici incluzând vezica urinară, peretele pelvin tot, vasele. A fost refuzat de mai multe spitale din ţară şi străinătate şi a ajuns la noi. Intervenţia chirurgicală va începe joi dimineaţă şi ar putea dura zece ore", a spus Lucan, citat de Mediafax.ro.
Florin Vâsculescu, pacientul care urmează să fie operat, a declarat, la rândul său, că a aflat în urmă cu doi ani că suferă de cancer colorectal şi s-a operat în Italia, dar boala a recidivat.
"Umblu de doi ani de zile şi nu a vrut nimeni să mă opereze, foarte mulţi mi-au spus că nu se bagă în asemenea operaţii dificile. Este ultima mea şansă de supravieţuire", a spus bărbatul.