Sari la conținut

Un ciclist din Covasna a intrat în Cartea Recordurilor

un-ciclist-din-covasna-a-intrat-in-cartea-recordurilor

Un ciclist din Covasna a intrat în Cartea Recordurilor, la sărituri cu bicicleta pe roata din spate. Tocmai i-a fost confirmat oficial recordul!


  Orbán-Barra Gábor din Sfântu Gheorghe a sărit de 561 de ori consecutiv pe roata din spate într-un spectacol dedicat în primăvara acestui an zilelor oraşului. Iar acum e tare mândru că a primit şi confirmarea că Guinness World Records i-a omologat recordul mondial.

Campion naţional la trial bike, Orbán-Barra Gábor din Sfântu Gheorghe a mai deţinut recordul la sărituri cu bicicleta pe roata din spate şi în 2014 când a reuşit 309 sărituri.

Între timp, în 2015 recordul său a fost doborât de un italian. Acest lucru l-a ambiţionat pe român să îşi recucerească recordul.

În aprilie Orbán-Barra Gábor a executat 561 de sărituri.

Sportivul se antrenează zilnic câte patru ore. Pe lângă săriturile cu bicicleta, aleargă şi face şi antrenament pentru braţe.

„Tocmai am primit un mail de la Guinness World Records. Acum este oficial, sunt deţinătorul recordului mondial pentru cele mai multe sărituri consecutive pe roata din spate a bicicletei, cu 561 de sărituri. Acesta este al treilea record mondial al meu, dar sper că nu ultimul. Mulţumesc Guinness World Records şi mulţumiri tuturor pentru sprijin”, a scris Orbán-Barra Gábor pe pagina sa de Facebook.

Comentarii

Ultimă oră