Sari la conținut

Un festin de comedie: „Panică la operă”, la Centrul Cultural Reduta

un-festin-de-comedie-panica-la-opera-la-centrul-cultural-reduta

După marele succes avut cu spectacolul „Prenumele”, producătorii şi regizorul acestuia s-au reunit pentru o nouă producţie teatrală.

„Panică la Operă”, de Ken Ludwig, este al doilea spectacol marca Wonder Theatre.

Denumită de Washington Post „Una dintre cele mai bune comedii ale secolului XX”, piesa a fost produsă pentru prima dată cu mare succes în West End (1986) şi pe Broadway (1989), fiind ulterior repusă în scenă în anul 2010. De atunci „Panică la Operă” a fost tradusă în 16 limbi şi jucată în 25 de teatre din întreaga lume.


   Și iată că acum spectacolul debutează şi la Brașov, cu un concept regizoral inedit, semnat Răzvan Săvescu, cunoscut pentru seriale de televiziune, piese de teatru şi filmele de cinema realizate, dintre care cele mai renumite sunt serialul „La Bloc”, piesele de teatru „Popcorn” şi „Prenumele” şi prima producţie cinematografică, parţial filmată în New York, „America, venim!”.

Distribuţia va aduce în prim plan actori foarte îndrăgiţi publicului larg: Leonid Doni, Cătălin Babliuc, Anca Dumitra, Monica Davidescu, Mirela Zeţa, Ecaterina Ladin şi Mihai Munteniţă, cu participarea specială a lui Gelu Niţu.

Acţiunea piesei „Panică la Operă” are loc în 1934, într-un apartament de hotel din Cleveland. Directorul Operei, Saunders, reuşeşte – după lungi negocieri – să îl convingă pe faimosul tenor Tito Merelli, numit şi Il Stupendo, să vină în Cleveland pentru a-l interpreta într-o unică reprezentaţie pe Othello.

Ceea ce trebuia să fie o seară extraordinară se transformă în coşmar în momentul în care celebrul tenor ia o doză dublă de sedative şi îşi pierde cunoştinţa. Într-o încercare disperată de a salva seara, Saunders îl convinge pe asistentul său, Max, care de mult cocheta cu ideea de a urca pe scenă, să îmbrace costumul lui Othello şi să se dea drept marele tenor. Max reuşeşte admirabil în farsa sa, dar, în timpul spectacolului, Tito îşi revine şi îmbracă costumul de rezervă, pregătit să îşi susţină recitalul. Confuzia generală creată de cei doi Othello transformă seara într-un festin de comedie, iar spectacolul promite o doză generoasă de bună dispoziţie.


  Spectacolul are loc marți, 21 martie 2017, de la ora 19:00, la Centrul Cultural Reduta (Strada Apollonia Hirscher nr. 8, Brașov)
  Biletele se pot achiziționa de la casa de bilete a Centrului Cultural Reduta.
  Preț bilet: 80 RON

Comentarii

Ultimă oră