Sari la conținut
un-meci-cat-doua

Echipa suporterilor braşoveni, AS „Steagu Roșu”, a disputat al treilea amical din istoria clubului, în cadrul meciului întâlnind însă două adversare pe stadionul „Măgura” din Codlea, în decursul unei ore și jumătate.

În prima repriză, care a durat 50 de minute, elevii lui Petre Lucian au înfruntat gazdele de la ACSM Codlea, locul al treilea în precedentul sezonul al Ligii a 4-a. Meciul s-a terminat la egalitate, scor 0-0.

În al doilea test, care s-a desfășurat tot pe durata a 50 de minute, echipa suporterilor a cedat în fața formației Performanţa Ighiu, din judeţul Alba-Iulia, care a ocupat locul 7 în Seria a IV-a a precedentului sezon de Liga a 3-a, scorul fiind de 1-0.

Următorul amical pentru AS „Steagu Roșu” Brașov va avea loc marţi seară, de la ora 18, la Tărlungeni, contra echipei Progresul Spartac Bucureşti.

Amintim că pe 10 august, va avea loc Adunarea Generală a AJF Braşov, for care va decide în ce ligă va fi acceptată echipa suporterilor braşoveni.

Comentarii

Ultimă oră