Un nou tronson din 13 Decembrie intră în şantier pentru a se amenaja încă o bandă de circulaţie. Pentru început, au fost transplantaţi o serie de pomi, dar şi gardul viu.

   Lucrările de extindere a străzii 13 Decembrie vor continua pe un nou tronson, începând de săptămâna viitoare. Este vorba de segmentul dintre intersecţia cu strada Metalurgiştilor şi giratoriul de la Independenţei, unde va fi amenajată o nouă bandă de circulaţie pe partea dinspre blocuri, după ce anul trecut a fost realizată o bandă pe partea cu stadionul.

    Pentru început, pentru a se asigura frontul de lucru, lucrătorii de la „Spaţii Verzi” au scos gardul viu, dar şi o serie de pomi care erau chiar pe marginea străzii.

  „Este vorba de lucrări de transplantare, o parte dintre pomi urmând să fie replantaţi tot pe strada 13 Decembrie, respectiv pe porţiunea unde au fost definitivate lucrările de extindere, iar gardul viu a fost dus în Parcul Tractorul, unde a fost plantat provizoriu pentru a fi menţinut, urmând ca după finalizarea lucrărilor la infrastructura stradală să fie sădit în alte zone. Aceste lucrări ar urma să se finalizeze săptămâna aceasta, după care vor începe efectiv cele de amenajare a noii benzi de circulaţie”, a precizat purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov, Sorin Toarcea.

  Totodată, după ce se va amenaja noua bandă de circulaţie ar urma să fie instalat şi un semafor pietonal la trecerea din dreptul magazinului Lidl.

    De altfel, documentaţia pentru etapa a doua de extindere, care înseamnă realizarea lărgirii arterei pe sub pod, apoi până la giratoriul de la Făget, a fost definitivată, fiind efectuată şi o expertiză a pasajului de cale ferată.

    Edilii estimează că în cursul anului vor începe lucrările şi pe acest tronson, astfel încât să poată fi deschis traficul pe noile benzi de circulaţie.