Marți, la Braşov a avut loc o sesiune de informare organizată de către Agenţia pentru Dezvoltare Regională Centru, pe tema îmbunătăţirii calităţii şi a eficienţei îngrijirii spitaliceşti de urgenţă.

Astfel, factorii de decizie ai autorităţilor administraţiei publice locale şi ai instituţiilor spitaliceşti din judeţele Alba, Covasna, Harghita, Mureş, Sibiu şi Braşov, care ar putea beneficia de finanţări europene, au fost informaţi despre condiţiile de finanţare, acţiunile sprijinite, cheltuielile eligibile şi alte aspecte care ţin de scrierea cererilor de finanţare.

În Brașov, se dorește extinderea Unității de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă și dotarea sau chiar extinderea UPU din cadrul Spitalului Clinic de Copii.

Prin intermediul acestui proiect, unităţile de primiri urgenţe vor fi finanţate cu o valoare cuprinsă între 100.000 euro şi 1,5 milioane de euro, la nivelul ADR Centru fiind disponibilă o sumă totală de peste 61 milioane de euro destinată acestor investiții.