Universitatea Transilvania din Brașov a acordat cea mai înaltă distincție a sa, aceea de Doctor Honoris Causa, Rectorului Profesor universitar Dr. Hab. Viorel BOSTAN, o personalitate de excepție a învățământului tehnic superior din Republica Moldova, cu o activitate didactică și științifică remarcabilă.


Prof. dr. Viorel Bostan a urmat studiile universitare de licență în specializarea „Matematică - mecanică” la Universitatea din București, Facultatea de Matematică, pe care a absolvit-o în anul 1995. Un an mai târziu, obține diploma de absolvire a studiilor aprofundate în specializarea Mecanică, la aceeași universitate. În anul 1997 se înscrie la doctorat la University of Iowa, Statele Unite ale Americii și în 2004 obține diploma de doctor în specialitatea Applied Mathematical and Computational Sciences. Urmează o activitate didactică şi ştiințifică de excepție, cu rezultate recunoscute la nivel international, în domeniul mecanicii mediilor continue, a analizei numerice, a modelării matematice în inginerie şi a sistemelor de energii regenerabile.


Rezultatele științifice remarcabile și experiența domniei sale au condus la implicarea sa în proiectarea microsatelitului „Republica Moldova”. A coordonat cercetări privind calculul structurii de rezistență a microsatelitului, prin adaptarea la parametriii pe care îi dezvoltă nava care va lansa satelitul în cosmos.

 

Rezultatele cercetărilor sale ştiințifice sunt numeroase, fiind publicate în 5 monografii, dintre care 2 la Editura Springer, 1 publicație didactică și 22 brevete de invenție. Rezultatele obtinute au condus și la elaborarea ca autor principal, sau în colectiv, a 175 de lucrări ştiințifice publicate in jurnale din fluxul principal, în volumele conferințelor naționale şi internaționale.


Prin întreaga sa activitate academică, ştiințifică şi managerială, domnia sa a avut și are o contribuție semnificativă atât la formarea unor generații de profesionişti, cât şi la dezvoltarea instituțională şi creşterea prestigiului Universității Tehnice a Moldovei.