Universitatea Transilvania din Brașov este pe locul al treilea, la nivel național, în ceea ce privește fondurile europene atrase, în perioada 2007-2013, de către universitățile de stat.

 

Potrivit raportului anual al Societății Academice din România, Universitatea Transilvania ocupă un loc fruntaș atât din perspective cuantumului fondurilor atrase, cât și din cea a corelării lor cu creșterea performanței instituționale, prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) și Programul Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice (POSCCE).

 

Pe primul loc este Politehnica din București, cu peste 220 de milioane de lei atrase, urmată de Universitatea Politehnică din Timișoara și Universitatea Transilvania din Brașov, cu fonduri europene atrase în valoare 60 de milioane de lei.