Culturile agricole şi chiar animalele au fost ţinta urşilor care se adăpostesc în pădurile Ţării Făgăraşului.

Potrivit presei locale, reprezentanţii Asociaţiei de Vânătoare şi Pescuit Sportiv din Făgăraş spun că sunt asaltaţi de astfel de cazuri săptămânal, considerând că este doar o chestiune de timp până când se va întâmpla ceva foarte grav.

Ultima alertă s-a dat la Şinca Veche, unde s-au constatat 5 astfel de cazuri în care urşii au provocat pagube în gospodării sau asupra culturilor agricole.

Populaţia de urs brun din România este nerealist de mare în recensămintele oficiale, conform datelor analizate recent de cercetători, aceştia considerând absolut necesară deschiderea unui nou sezon de vânătoare.