Sari la conținut

Variantă pentru „Transcarpatica”: tunel prin Bucegi, dinspre Moeciu

varianta-pentru-transcarpatica-tunel-prin-bucegi-dinspre-moeciu

Consiliul Judeţean Braşov a aprobat trecerea Drumul Judeţean 112 F, care leagă Moeciu de Jos de Moeciu de Sus, din administrare sa, în proprietatea Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine şi încadrarea sa ca drum naţional. După o vizită pe teren, reprezentanţii Ministerului Transporturilor şi ai Companiei de Drumuri au decis să preia în proprietatea această şosea de 8,5 km pentru o reabilita, ţinând cont că investiţia era destul de costisitoare, iar CJ Braşov nu şi-a permitea, scrie bizbrasov.ro. Preşedintele CJ Braşov, Aristotel Căncescu, a precizat că această „tranzacţie” este justificată în contextul în care acest drum ar urma să fie prelungit, să traverseze Munţii Bucegi şi să facă legătura cu judeţul Dâmboviţa. „Noi am avut o soluţie pentru a realiza această legătură, însă este vorba de mulţi bani şi de o lucrare complexă. Cei din Dâmboviţa sunt destul de avansaţi cu lucrările şi trebuie să vedem ce facem în partea dinspre Braşov”, a explicat Aristotel Căncescu. Acesta este de părere că pentru a scădea costul acestei investiţii complexe legătura rutieră prin Munţii Bucegi spre Dâmboviţa ar putea fi realizată prin amenajarea unui tunel rutier. „În locul unor serpetine pe Bucegi putem face un tunel de 2 km, care ar scădea atât costurile realizării acestui proiect, cât şi cheltuielile”, a explicat preşedintele CJ Braşov.

Comentarii

Ultimă oră