Îi fascinează pe vizitatori. Iată ce impresie a făcut părintele Oltean unui călător care s-a oprit în Schei, mărturie publicată pe internet: „Atunci când povesteşte despre vremurile trecute se transfigurează... Devine prototipul dascălului, arhetipul învăţătorului... Pare coborât dintr-unul din minunatele tablouri ce îi împodobesc muzeul, demn coleg al lui Coresi şi al lui Andrei Şaguna, prieten bun al lui Anton Pann”.
„Patriarhul” din Schei îşi are bârlogul cumva sub biserica, daca se poate spune aşa, pentru ca bătrâna casă cu cerdac este pur şi simplu acoperită de umbra turlei. Casa Ion Barac, un monument românesc de arhitectură. Urc treptele care trebuie să aibă câteva sute de ani, bat la uşă şi îl găsesc înăuntru, în spatele unui birou modest, absorbit de studiul unor documente vechi. Din prima clipa văd prin uşile deschise camera vecină, tapetată cu tomuri groase legate în carton, văd pe pereţi icoane iradiind lumina liniştită a unor secole trecute şi, în aceeaşi clipă, înteleg ca el este stăpânul absolut al tuturor acestora. Are un aer liniştit şi absorbit până în clipa în care începe să vorbească despre ceea ce-l interesează şi atunci se transformă.
„Scheii, cele mai grozave tezaure ale străvechimii românilor”
Teologul Vasile Oltean dispare, ca şi filologul, ca şi profesorul Vasile Oltean, şi în locul lui rămâne un personaj scăpărător, care punctează, valsează, eschivează, se joacă pur şi simplu cu istoria, dispare în explicaţii pentru a apărea cu un citat din cine ştie ce cronicar, un citat pe care-l spune într-o străveche limba românească, cu ochii închişi. După zeci de ani în care a stat printre arhive, el vorbeşte despre istoria Scheilor ca şi cum ar vorbi despre propria să biografie. Ştiu că el este stăpânul muzeului din spate, că cele mai vechi cărţi ale românilor sunt acolo, atinse de mâinile sale, că el este pasionatul care s-a zidit pur şi simplu aici şi s-a încrustat pe sine în trecut. El este omul de la care aştept explicaţia, descifrarea misterului, deschiderea porţii către ceea ce Scheii au că secret. „Ascunde Scheiul Braşovului un mister?”, întreb, şi el pare surprins puţin. Ştiu că ar vrea să-mi spună despre comorile lui inestimabile, adunate în Muzeul Primei Şcoli Româneşti, despre cartea de învăţătură din secolul al Xi-lea, mândria lui, ştiu că ar vrea să-mi spună despre Cazaniile şi Psaltirile lui Coresi de la 1550, dar nu-i las timp. Şi atunci, el clipeşte vioi, îşi trece mâna peste părul cărunt, peste bărbuţă scurtă şi zice că n-ar vrea să exagereze, dar Scheii sunt unul dintre cele mai grozave tezaure ale stravechimii românilor, că Scheii sunt o enclavă fabuloasa, în care s-au păstrat cu puritatea cristalului limba, obiceiurile şi cele mai vechi documente ale românilor.
,,Nu am voie să mă plâng"
În faţa atâtor „bunătăţi” pe care le găzduim aici, trebuie să fiu foarte optimist” - mărturiseşte cu zâmbetul pe buze neobositul director al Muzeului primei Şcoli româneşţi din Scheii Braşovului, profesorul părinte Vasile Oltean. În zilele în care nici un vizitator nu vine la muzeu şi astfel de zile nu sunt deloc puţine, părăseşte masă plină cu cărţile cărora le-a venit rândul la studiat şi merge să se mai bucure de celelalte comori, cele expuse în şcoală.
Profesorul Vasile Oltean a împlinit 65 de ani, iar la muzeu lucrează de… 46 de ani. A terminat trei facultăţi, filologie, germanică, teologie, plus două doctorate, unul lingvistică şi în teologie. A tipărit 28 de cărţi. Zeci de ani de studiu. Scormoneşte printre documente vechi de sute de ani, scoate la lumină cărţi unice care vorbesc despre oaza de spiritualitate românească din Şchei, le vorbeşte turiştilor cu atâta bucurie şi pasiune despre comoara pe care o păstoreşte. De fiecare dată, are noi şi noi istorisiri . O postare de pe un blog cultural ar fi poate cel mai sugestiv îndemn care să vă trimită măcar pentru preţ de o oră, în piaţa Unirii, la Prima şcoală românească, aflată în curtea bisericii Sfântul Nicolaie: „Aţi întâlnit vreodată un personaj care să vă copleşească? Un om care să vă impresioneze şi să nu vă mai lase să-l uităţi vreodată? Aţi întâlnit vreodată un om atât de plin de poveşţi, încât să nu ştiti ce să-l întrebaţi mai întâi?” Nu sunteţi curioşi să cunoaşteţi acest personaj şi măcar câteva dintre lui?
Cât o pâine pentru o felie de istorie
„Nebunul se uită în trecut, deşteptul în prezent şi naivul în viitor”, spune Vasile Olteanu. „Puneţi-mă să vă recit o poezie din Păunescu sau din ştiu eu ce poet modern, nu ştiu nici una, dar puneţi-mă să vă recit pe dinafară ceva din Coresi, secolul XVI şi veţi constata că recepţionez cu mare uşurinţă e destul să citesc o dată de două ori”, mărturiseşte Vasile Olteanu. Un bilet de intrare costă cât o pâine ceva mai mare. În schimbul acestor bănuţi poţi vedea cărţi unice, cum ar fi primele tipărituri în limba română, realizate graţie diaconului Coresi, editor şi tipograf, venit la Braşov în 1556 şi a cărui tiparniţă este încă funcţională. Cadre cu Oltean tipărind. Sunt expuse, de asemenea, prima Biblie rusească sau părţitură îndrăgitei operete româneşţi „Crai nou” pe care Ciprian Porumbescu a cântat-o pentru prima oară în sala festivă a liceului Şaguna, unde a fost profesor între 1881 şi 1883.
Comoara din Schei
Construită în 1495, clădirea păstrează elementele stilului baroc de la modificările care i-au fost aduse în 1760. Complexul este format din mai multe săli şi corpuri , printre care clasa „Anton Pann”, Sala „Diaconul Coresi”, Sala „Cartea şi Cărturarii braşoveni”, Muzeul „Junii braşoveni”, Muzeul „Tudor Ciortea”, Muzeul de pictură „Stefan Mironescu”. Depozitul adăposteşte 6.000 de cărţi vechi (spre comparaţie, Academia Română are doar 3.000). Mai sunt 30.000 de documente, printre care şi numeroase acte semnate de domnitorul Constantin Brâncoveanu. Muzeul a luat naştere printr-o întâmplare.
De fiecare dată altă lecţie de istorie
Înlocuirea alfabetului chirilic cu cel latin a fost decretată în 1862 de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza. Grafia chirilică a fost folosită sute de ani şi cei care studiază cărţile foarte vechi sunt obligaţi să şţie această scriere, pe care profesorul Oltean o predă gratuit tinerilor care vor să o înveţe. Faţă de grupurile de vizitatori are aceeaşi atitudine de zeci de ani - fie că sunt două persoane, fie că sunt 30, el le vorbeşte la fel de mult şi cu aceeaşi pasiune. I s-a sugerat să înregistreze informaţiile şi să dea drumul la bândă, dar a refuzat. Nici o prezentare nu seamănă cu altă. Unora le strecoară câte o anecdotă, altora le vorbeşte despre legăturile strămoşilor lor cu Braşovul.
Donaţiile au devenit… istorie
Şi turişţii străini care vizitează prima şcoală românească pleacă încântaţi de ghidul lor, iar unii vor să-i devină chiar prieten. Vasile Oltean este dezamăgit, însă, de indiferenţa românilor în privinţa cunoaşterii culturii şi istoriei strămoşilor. În ultimele ierni, au trecut săptămâni la rând fără că nimeni să-i treacă pragul. Instituţia de cultură se autofinanţează şi este lesne de înţeles cât de greu se descurcă. Despre sponsori pentru muzeu, nici vorbă. Nici nu mai ţine minte de când instituţia nu a mai primit o donaţie. A fost permanent ameninţat că vor fi tăiate gazul şi curentul. Mai era ajutat de administrăţia bisericii, şi din banii strânşi în timpul verii , îşi returnă datoriile. Nu se dă bătut. E de admirat curajul acestui om de a se luptă de unul singur cu indiferenţa şi cu sărăcia, în numele unui crez pe care puţini îl înţeleg. Acela de a păstra vie o lume de care noi, cei de afară, nu ştim sau nu vrem să ştim aproape nimic.
