Sari la conținut

Vechiul pod de la ieșirea din Brașov spre Tărlungeni va fi dărâmat

vechiul-pod-de-la-iesirea-din-brasov-spre-tarlungeni-va-fi-daramat

Reprezentanții Primăriei Brașov au definitivat procedura de licitație în vederea lucrărilor de amenajare a unui nou pod la ieșirea din Brașov spre Tărlungeni, pe strada Zizinului. În urma expertizei tehnice s-au descoperit o serie de probleme ţinând cont că acesta este construit înainte de 1960 după un proiect tip folosit în Uniunea Sovietică, astfel că singura soluţie este de se amenaja unul nou. Astfel, vechiul pod va fi demolat, iar pe perioada șantierului, care va dura 14 luni, se va amenaja o structură provizorie, astfel ca să se poate asigura în continuare legătura cu DJ 103 A spre comuna Tărlungeni.

La licitație au participat zece firme, iar cea mai bună ofertă din punct de vedere economic a fost a societății brașovene Recon, care a oferit un preț de 3.061.604,15 lei, fără TVA, față valoarea estimată inițial de 4,47 milioane de lei fără TVA. Banii pentru aceste lucrări au fost prevăzuți în bugetul pe acest an al Brașovului, scrie bizbrasov.ro.

Actualul pod are o lungime de 57 de metri şi o lăţime a carosabilului de 7 metri.

Comentarii

Ultimă oră