Vestea pe care oficialii, jucătorii şi suporterii lui FC Braşov o aşteptau a venit. Camera Naţională de Soluţionare a Litigiilor din cadrul Federaţiei Române de Fotbal a dat un verdict în cazul Chipciu.

 

Astfel, a fost respins apelul echipei Sporting Piteşti, care a cerut o sumă de bani din transferul lui Chipciu de la Steaua la Anderlecht, fapt care a blocat situaţia financiară a clubului de sub Tâmpa. În urma verdictului, „Steagu” poate primi suma de 220.000 de euro de la echipa roș-albastră.

 

Vestea vine înaintea partidei pe care FC Brașov o va disputa luni, de la ora 19, pe teren propriu, în compania echipei Politehnica Timișoara, în cea de-a 26-a etapă a Ligii secunde.

 

înaintea acestui meci, „stegarii” ocupă cea de-a treia poziție a clasamentului, la egalitate de puncte (45) cu UTA Arad, echipa pe care a învins-o weekend-ul trecut cu scorul de 2-1. De cealaltă parte, Politehnica Timișoara este pe locul 14, cu doar 24 de puncte acumulate în cele 23 de partide disputate.