Sari la conținut

Veşti bune pentru pacienţii care suferă de hepatită virală!

vesti-bune-pentru-pacientii-care-sufera-de-hepatita-virala-

Reprezentanţii Asociaţiei SANOHEP spun că au apărut noi medicamente pentru tratament, şi că începând de anul viitor pe piaţă se vor găsi pastile mult mai eficiente. Mai mult decât atât, listele de aşteptare pentru pacienţii care suferă de această maladie nu mai există decât în trei judeţe din România. Anunţurile au fost făcute în cadrul celei de-a şasea ediţii a Congresului Internaţional al Pacienţilor cu Hepatite Virale, care s-a desfăşurată în oraşul de la poalele Tâmpei.

Evenimentul a devenit deja o tradiţie, din doi in doi ani asociatia SANOHEP reuneşte medici specialişti din întreaga Europă, dar şi factori de decizie la nivel central şi local din domeniul sănătăţii. Pacienţii prezenţi la congres au putut afla inovaţii în materie de tratament si screening al hepatitelor virale. „Au apărut noi medicamente, care sunt şi la noi în Româna în studiu, vor intra în terapie începând cu luna iunie şi alte veşti mai bune sunt că vor apărea alte medicamente şi mai bune începând cu anul viitor. Din punctul de vedere al listelor de aşteptări în tratament, acestea nu mai există decât în 2 sau 3 judeţe din România”, a declaratGheorghe Ionescu, preşedinte Asociaţia SANOHEP România. „Problematica hepatitelor cornice virale este într-adevăr o problemă importantă de sănătate fiindcă România în acest moment se află printre ţările cu cel mai mare procent de hepatite cronice din ţările Uniunii Europene. Eu întotdeauna am sprijinit ca pacientul să beneficieze de tratamentele moderne existene astăzi pe plan mondial. În calitate de politicieni încercăm să ajutăm acest sistem de sănătate ca să funcţioneze. Vom depune toate eforturile ca pacientul cu hetatită cronică virală să nu mai stea pe liste de aşteptare şi să beneficieze de tratament”, ne-a declarat Marius Neculoiu, senator PNL.

„În primul rand un lucru îmbucurător este că există tratament complementar faţă de interferon care urmează să fie introdus pentru cei care au hepatită cronică, lucru care este foarte bun întrucât doar simplul tratament cu interferon depindea de nişte rezultate care trebuiau să apară din trei în trei luni. Faptul că este un tratament complementar este foarte bine pentru că bolnavii de ficat pot fi reîntorşi în câmpul muncii”, a declaratSebastian Grapă, senator PNL. „Atâta timp cânt nu se face această intervenţie la nivelul de bază efectiv al pacienţilor care suferă de aceste afecţiuni hepatice există riscul ca aceste afecţiuni să degenereze în forme de cancer. Se ştie că orice tratament al cancerului costă mult mai mult decât aceste tratamente virale. Nu sunt un specialist în medicină ceea ce vă pot spune este că datorită faptului că mă ocup de bugetul spitalului este deosebit de important să economisim cât se poate de mulţi bani. E normal şi firesc dacă facem aceste tratamente înainte ca boala să degenereze înseamnă să scutim foarte mulţi bani din şi aşa bugetul sărac al Ministerului Sănătăţii”, a declarat Mihai Pascu, vicepreşedinte Consiliului Judeţean Braşov. „Viitorul în ceea ce priveşte această boală arată mult mai bine, şi asta pentru că au apărut noi medicamente, care vor ajuta pacienţii pentru că sunt mai eficiente. Singura problemă ar fi, şi în România, dar şi în Europa, că medicamentele sunt scumpe”, ne-a spus Ingo Van Thiel, reprezentant Asociaţie Germania. Congresul Internaţional s-a încheiat sâmbătă.

Comentarii

Ultimă oră