Sari la conținut

Miercuri oficialii BNR vor avea pe masă propunerile  bancherilor referitoare la noile norme de creditare. Reprezentanţii  băncilor încearcă să îl convingă pe Mugur Isărescu să fie mai blând cu  românii care vor să se împrumute în valută. De exemplu, BNR să nu  limiteze durata creditelor de consum.

"Ar fi propuneri să avem un  termen mai lung de creditare. În loc de 5 ani să meargă la 7 sau la 10  ani", spune Radu Gheţea, preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor.

Bancherii  mai doresc să poată da credite în valută fără noile restricţii  persoanelor care îşi primesc salariile în euro sau încasează chirii, de  exemplu, în euro.

De asemenea, bancherii ar vrea să nu fie  obligaţi să aplice reguli de creditare mai dure în cazul românilor  plătiţi în lei, care au salarii mari şi rate mici.

BNR  vrea să schimbe regulile creditării până la sfârşitul lui octombrie. În  varianta propusă de BNR, creditele de consum ar putea fi acordate pe o  perioadă de cel mult  cinci  ani, iar solicitanţii trebuie să aducă  garanţii de cel puţin 133%  din  valoarea împrumutului.

În ceea ce  priveşte creditele imobiliare, BNR propune ca "valoarea unui credit să  nu depăşească 85% din valoarea imobilului pentru  achiziţionarea căruia  se solicită creditul şi/sau din valoarea devizului  estimativ în cazul  creditelor acordate în lei, 70% în cazul creditelor  denominate în euro  sau indexate la cursul euro şi 60% în cazul  creditelor denominate în  alte valute sau indexate la cursul unor alte  valute".

Comentarii

Ultimă oră