Corona Braşov a câştigat la limită meciul din prima etapă a Ligii Naţionale de handbal feminin, scor 23-22, disputat aseară, în Sala Sporturilor „Dumitru Popescu Colibași”, în compania formației HCM Râmnicu Vâlcea.

Prima repriză a însemnat un joc echilibrat, la pauză tabela indicând 11-11. La fel de echilibrată a fost şi repriza secundă, până în ultimele minute, când elevele lui Costică Buceschi au reuşit să se impună.

Printre cele mai bune marcatoare de la Corona, s-au remarcat Tiron, cu 6 reușite, și Tătar, cu 4 goluri înscrise.

În următoarea etapă, brașovencele vor primi vizita echipei CS Universitatea Cluj, în weekend-ul 16-17 septembrie.