Sari la conținut

Moţiunea de cenzură "Opriţi Guvernul şantajabil. Aşa nu, niciodată!" a fost  luni seară, la ora 18.00, în plenul Parlamentului. Decizia a fost luată de Birourile Permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor. Moţiunea de cenzură urmează să fie dezbătută vineri dimineaţă.
Referitor la încercarea parlamentarilor din PDL de a trage de timp privind moţiunea de cenzură, Ponta a precizat că o astfel de amânare nu ar duce decât la mai multe voturi în favoarea moţiunii.
Victor Ponta a subliniat că moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Ungureanu  se va mai referi la încă două subiecte: cel privitor la situaţia în care se găsesc pensionarii cărora li s-a reţinut ilegal 5,5% din pensie, dar şi cea a fondurilor europene. USL a depus, miercurea trecută, moţiunea de cenzură împotriva Guvernului. Documentul, intitulat "Opriţi Guvernul şantajabil. Aşa nu, niciodată!", a fost depus la Birourile Permanente ale Senatului şi Camerei Deputaţilor. Moţiunea de cenzură este semnată de 116 parlamentari, numărul minim necesar pentru iniţierea acestui demers. Documentul are 15 pagini şi este structurat pe trei capitole. Pentru adoptarea moţiunii de cenzură sunt necesare voturile favorabile ale majorităţii senatorilor şi deputaţilor, adică a 231 de parlamentari. Reprezentanții USL au susținut în mai multe rânduri că ar putea ca, în scurt timp, prin noi plecări din partidele de la putere, să își asigure majoritatea în ambele Camere.

Comentarii

Ultimă oră