Impactul violenței de gen asupra copiilor în special a violenței domestice este dăunător.


Cercetările arată că trauma copiilor care cresc într-o atmosferă de violență, chiar dacă nu ei sunt victimele directe, este mai intensă și cu consecințe mai profunde și mai de durată decât în cazul copiilor care sunt victime directe ale abuzurilor și neglijării din partea părinților.

Într-o familie dominată de violență, copiii cresc într-o atmosferă în care nevoile lor de bază (nevoia de siguranță, de viață ordonată, de dragoste) sunt profund neglijate.


Copiii care cresc în familii violente dezvoltă comportamente și o condiție fizică ce-i face ușor de recunoscut. Ei pot prezenta atât probleme fizice (boli inexplicabile, dezvoltare fizică mai lentă), cât și probleme psihice (depresie, culpabilitate, frica de abandon, izolare, mânie), neîncredere în sine, comparare cu viața mai fericită a colegilor;


l agresivitate sau pasivitate la agresiunile celorlalți, probleme cu somnul, enurezie, bătăi, fuga de acasă, sarcini la vârste mici, relații pentru a scăpa de acasă, mutilare, consum de droguri și alcool, comportament defensiv cu minciuna;
l probleme scolare - neîncredere, eliminare, schimbări bruste în performanțele școlare, lipsa de concentrare, lipsa de maniere sociale;
l identificare cu eroi negativi.


Chiar dacă nu sunt loviți de agresor, simplul fapt ca sunt martori la violență le poate afecta dezvoltarea fizică și psihică, cu trauma adeseori ireversibile asupra lor. Copiii care trăiesc în medii acut violente dezvoltă în mai mare măsură comportamente agresive, uneori delincvente, cum ar fi consumul ilicit de droguri, aderarea la găști de cartier, abandonează în mai mare măsură școala iar ca adulți devin, în majoritatea cazurilor, agresorii propriilor lor familii.


Este imperios necesar ca acești copiii să primească sprijin de specialitate pentru a face față experiențelor legate de violență și să înțeleagă că nu este normal conviețuirea în abuzuri sau teroare.


În familiile unde este prezentă violența verbală sau fizică, copiii învață că pot obține orice prin violență, pot să își impună punctul de vedere și să se facă ascultați și din păcate cresc într-o atmosferă lipsită de siguranță sau securitate emoțională.

Este cunoscut faptul că există o strânsă legătură între actele de violență suferite în copilărie și riscul de a deveni ei înșiși victime/agresori odată ce ajung adulți.

Conform Legii 217/2003(republicată), Art. 3 (1) prevede: “violența domestică înseamnă orice inacţiune sau acţiune intenţionată de violenţă fizică, sexuală, psihologică, economică, socială sau spirituală care se produce în mediul familial sau domestic ori între soţi sau foşti soţi, precum şi între actuali sau foşti parteneri, indiferent dacă agresorul locuieşte sau a locuit împreună cu victima.”

În sensul prezentei legi prin victimă se înţelege persoana fizică ce este supusă uneia sau mai multor forme de violenţă, inclusiv copiii martori la aceste forme de violenţă.

Astfel, politiștii au dreptul și obligația să intervină în orice caz de violență în familie sesizat, chiar dacă ușa locuinței în care se aud țipetele nu este deschisă. Cei care sosesc la fața locului trebuie să întocmească proces-verbal de constatare, să asculte părțile implicate în conflict, să ia declarații ale martorilor, să elibereze ordin de protecție provizoriu (dacă situația o impune!) și să îndrume victima către Serviciul Medico-Legal și spre adăpostul cel mai apropiat.