„Viva el tango!” Asa suna salutul argentinienilor, în 11 decembrie!

  Pe 11 decembrie, an de an, în Argentina se sărbătorește Ziua Naţională a Tangoului. Aniversarea tangoului însă a fost preluată treptat și celebrată prin manifestări în mai multe țări ale lumii.

    Astăzi, așadar, este Ziua Naţională a Tangoului, proclamata în cinstea lui Carlos Gardel, figura legendară a Argentinei. Tangoul (dansul şi cântecul), născut în suburbiille Buenos Aires-ului, s-a răspândit în toată lumea şi, din septembrie 2009, tangoul argentinian este parte a patrimoniului cultural imaterial al umanității UNESCO.

  Tangoul s-a născut în primele decenii ale secolului al XIX-lea, în carierele sărace din Buenos Aires, pline de imigranţi care îşi luau adesea ca partenere femeile care își petreceau ziua în port. Tangoul (dans şi gen muzical), are teme pline de pasiune. Tangoul, când este trait cu pasiune, ajunge sa fie un fel de dispută simbolică pe ringul de dans între îndrăgostiri, un amestec bizar de dragoste şi ura, un gest de libertate.


   Tangoul are ceva din ritmurile cubaneze, din cele ale sclavilor africani, din milonga argentiniană, din flamenco-ul spaniol şi din alte dansuri europene aduse în Argentina de marinarii străini. Și în rest, doar pasiune. Inițial, muzica era interpretată, la vioara, flaut şi chitară, de grupuri mici de muzicanţi amatori care cântau după propria inspiraţie, improvizaţia şi creativitatea fiind singurele reguli.

   La început tangoul s-a cântat la perifera săracă sau în bordelurile din Buenos Aires, apoi s-a răspândit în întreaga ţară şi în Uruguay, a trecut oceanul şi a ajuns şi în Europa, în saloanele aristocratice din Paris. Trupele de dansatori latino-americani au înregistrat primele succese la Paris, apoi şi la Londra sau Berlin. Prin anii 1920 s-au îndragostit de tango şi newyorkezii sau finlandezii, fiecare dezvoltând propriile stiluri şi scoli de dans.
Tangoul s-a reîntors în Argentina şi s-a răspândit, la un alt nivel, prin şcolide de dans şi s-au înfiinţat orchestre specializate în interpretarea tangourilor, care purtau de obicei numele şefului de orchestră însoţit de denumirea „y su orquesta tipica”.

    Cele mai renumite tangouri se cânta şi se dansează şi astăzi, la mai mult de la un secol de când au fost compuse.

     Carlos Gardel, denumit şi „Carlitos, „Regele Tangoului” sau „Magicianul”, cu vocea baritonală şi înfățișare dramatică (în special datorită felului în care își aranja parul), întruchipează chiar spiritul tangoului şi a făcut din interpretările sale adevărate capodopere ale acestui gen muzical.

    Tangoul intrepretat de el ajunsese celebru în întreaga Americă Latină. „Regele Tangoului” făcea drumuri peste tot, în Argentina, Uruguay, Chile, Brazilia, Puerto Rico, Venezuela sau Colombia, dar şi la Paris, New York, Barcelona sau Madrid. În 1928, în doar trei luni, a vândut la Paris peste 70 de mii de discuri, iar popularitatea şi figura sa carismatică l-au făcut cunoscut şi la Hollywood.

   A fost vedeta a mai mult de 20 de filme, între care şi „Cuesta abajo”, „El tango en Broadway” sau „El día que me quieras”, alături alte mari staruri feminine ale epocii.

   Se inspira şi aduna influenţe de peste tot şi împreună cu prietenul său, textierul Alfredo Le Pera , au compus 183 de tangouri, ajunse celebre, şi au realizat mai mult de 700 de înregistrari.

     Carlos Gardel a trait doar 45 de ani. Se afla în plină glorie când un accident de avion, la Medelin în Columbia, avea să-i curme viaţa, în 1935. A fost plâns milioane de argentinieni şi i s-au adus omagii la New York City, Rio de Janeiro sau Montevideo. Și a rămas o legendă.

   În fiecare an în 11 decembrie, de ziua naşterii lui Carlos Gardel, întreaga Argentina sărbătoreşte Ziua Naţională a Tangoului. La Buenos Aires au loc anual mai multe festivaluri şi Campionatul Mondial de Tango.

     Tangoul, nu mai este dansul momentului, e întrecut în popularitate de salsa sau de dansurile latino. Și totuşi, în Buenos Aires sunt încă mii de oameni care ies în fiecare seară la să danseze tango.

       Ziua Mondială a Tangoului este sărbătorită în toată lumea începând cu anul 1977. Mai multe evenimente atent pregătite, an de an, dau culoare acestei zile de 11 decembrie, având în centru plăcerea de a cânta și dansa cu pasiune tangouri.