FC Braşov va juca în etapa cu numărul 22 a primei ligi de fotbal, în deplasare în compania uneia dintre revelaţiile acestui sezon, Astra Giurgiu.
După ce au reuşit să câştige primele puncte din 2013, în partida câştigată pe teren propriu în faţa Concordiei Chiajna cu scorul de 3-2, stegarii le-au pus gând rău şi fotbaliştilor de la Astra. Dacă galben-negrii au un moral bun după victoria cu Concordia, Astra vine după un joc mai puţin reuşit, doar 0-0 la Severin împotriva unei echipe aflate în zona fierbinte a clasamentului. În urma acestui rezultat, Astra a fost egalată la puncte de către Pandurii Tg. Jiu, iar ecartul faţă de Steaua s-a mărit. Meciul de sâmbătă de la ora 19.00, este important pentru ambele formaţii. Stegarii vor să urce în continuare în clasament şi să scape definitive de grijile retrogradării, iar cei de la Astra vor să-şi păstreze poziţia secundă în clasamentul Ligii lui Mitică.
„Sunt convins că vom juca bine”. Tehnicianul galben-negrilor, Adrian Szabo, a declarat înaintea jocului cu Concordia Chiajna că echipa sa va învinge cu siguranţă trupa condusă de Ilie Stan şi aşa s-a întâmplat. Acum Adi Szabo a spus că este convins că FC Braşov va juca bine în deplasarea de la Giurgiu. „Astra este o echipă revelaţie, pe lângă cei de la Pandurii Târgu Jiu. Este o echipă alcătuită din jucători de certă valoare, cu o conducere administrativă profesionistă care ştie să-şi facă treaba, cu un antrenor care se află într-o situaţie asemănătoare cu a mea dar care a demonstrat cât a stat pe banca tehnică a Astrei, certe calităţi. Rezultatele lui sunt dintre cele mai bune. Va fi un meci foarte greu, dar sunt convins că dacă vom fi concentraţi şi vom juca foarte atenţi, putem să ne întoarcem cu un rezultat bun de la Giurgiu. Dacă vom juca aşa cum trebuie şi dacă vom acumula puncte, eu cred că mai putem urca în clasament. Vom juca pe teren propriu împotriva celor de la CFR Cluj şi o victorie ne-ar putea propulsa în faţa lor, deci mai putem urca în clasamentul Ligii I. Este foarte adevărat că şi echipele din faţa noastră trebuie să se mai încurce, dar eu sunt convins că putem termina campionatul mai sus de locul opt. Velayos, Nuno Viveiros şi Iulian Popa au fost lăsaţi în afara lotului strict pe motive profesionale, legate de evoluţia lor la meciul cu Dinamo. Orice alta ipoteză este falsă”, a spus tehnicianul braşovenilor Adrian Szabo. La partida de sâmbătă, Adi Szabo nu poate conta pe serviciile goalkeeper-ului Daniel Mutu, accidentat în finalul jocului cu Concordia, dar va reveni după suspendare, căpitanul Cristi Munteanu. De asemenea, atacantul Frank Wiafe Danquah va fi apt de joc sâmbătă la partida cu Astra.
Încrezători în forţele lor. Fotbaliştii de la FC Braşov sunt foarte încrezători în forţele lor. Ei sunt convinşi că pot obţine un rezultat mare în meciul din deplasare cu Astra Giurgiu şi cred că FC Braşov se poate situa la finalul campionatului pe poziţia a şasea în clasament. „Urmează un meci foarte greu, dar mergem cu gândul la victorie şi sperăm să scoatem un rezultat bun. Vom juca împotriva lui Distefano, fostul nostru coleg şi împotriva lui Dinu Gheorghe, cel care cunoaşte foarte bine clubul nostru, dar nu conteză împotriva cui evoluăm. Important este să ne facem jocul nostru şi trebuie să venim acasă cu cel puţin un punct sau de ce nu, chiar cu toate cele trei puncte. Putem să urcăm în clasament. Suntem un grup unit şi eu personal am speranţe mari”, a declarat mijlocaşul Alexandru Mateiu. „ Am jucat la Astra şi sunt convins că ne aşteaptă un meci foarte greu. Astra are o echipă foarte bună, este foarte periculoasă acasă, dar eu sper ca după meciul bun cu Concordia Chiajna să continuăm pe aceaşi linie şi să ne întoarcem de la Giurgiu cu un punct, sau chiar să câştigăm. Am depăşit Rapidul în clasament, suntem pe locul opt, dare u crede că putem termina campionatul în primele şase echipe. După ce lot avem şi după atmosfera care este la echipă eu văd FC Braşov în primele şase echipe ale Ligii I”, a spus şi atacantul Georgian Păun.