Temperaturile vor scădea în toată ţara în următoarele două săptămâni, minima va ajunge la -9 grade, iar ploile vor apărea de sâmbătă încolo.

Potrivit prognozei Administraţiei Naţionale de Meteorologie, valabilă în intervalul 30 octombrie - 12 noiembrie, în Transilvania, prima săptămână va debuta cu o vreme rece pentru această perioadă - media regională a valorilor maxime fiind de 5 - 7 grade, iar a celor minime de -4 până la zero grade, cea mai rece dimineaţă fiind pe 1 noiembrie.

În intervalul 2 - 6 noiembrie, mediile termice diurne urmează să crească spre 12 grade, iar minimele nocturne se vor situa între 2 şi 4 grade.

Ulterior acestei încălziri vremea se va răci treptat. Probabilitatea pentru ploi va fi mai ridicată în 3 noiembrie şi în unele zile ale celei de-a doua săptămâni. 

Iarna îşi intră în drepturi în ianuarie
 
Noiembrie nu va fi o lună foarte friguroasă, temperaturile pot ajunge la peste 15 grade, iar iarna îşi va intra în drepturi din luna ianuarie.

Potrivit meteorologilor, începând de astăzi, vremea este într-un proces de ameliorare. Precipitaţiile vor fi mai puţine, iar vântul va slăbi în intensitate. Doar dimineţile vor fi foarte răcoroase. În depresiuni e posibil ca temperatura să scadă sub minus 5 grade.

Vestea bună este că, pe parcursul următoarelor zile, vor fi temperaturi din ce în ce mai ridicate. În sudul ţării noastre, este posibil ca în luna noiembrie să fie o temperatură medie peste normele climatologice, mai cald decât a fost în ultimele decenii, adică în medie, temperaturi de peste 15 grade.

Potrivit directorului executiv al ANM, Florinela Georgescu, iarna cu manifestările cele mai severe va fi în lunile ianuarie şi februarie.