Sari la conținut

Week-end-ul acesta are loc la Brașov „Campionatul Național de 10 dansuri”

weekendul-acesta-are-loc-la-brasov-campionatul-national-de-10-dansuri

La finalul acestei săptămâni, Lux Divina – Centru de evenimente și conferințe Brașov, va deveni polul dansului românesc.

În perioada 6-7 mai 2017, are loc la Brașov „Campionatul Național de 10 dansuri”, una din cele mai importante competiții ale dansului sportiv românesc. Câștigătorii acestui concurs vor reprezenta România anul acesta la Campoinatele Europene, Mondiale și Grand Slamuri.

Clubul de dans Pro Dance Studio Brașov în colaborare cu Federația Română de dans sportiv vor organiza și găzdui în cadrul aceluiași concurs și „Campionatul Național de dansuri standard și latino” pentru dansatorii sub 21 de ani, „Cupa Brașov ediția 17” și pentru prima dată „Campionatul Național de Salsa și Bachata”.

La competiții vor participa 500 de sportivi din toată țara care se vor confrunta pentru obținerea celor mai bune rezultate.


  Frumusețea acestei întreceri este dată și de faptul că participanții au vârste cuprinse între 6 și 45 de ani.

Evenimentul va reuni la marginea ringului de dans și cei mai buni arbitri români ai momentului care se vor îngriji ca cei mai buni să câștige.

  Loc de desfăşurare: „Lux Divina - Centru de evenimente şi conferinţe Braşov” (Strada 13 Decembrie nr. 96, Brașov). Competiţiile se vor desfăşura pe 2 ringuri.

Comentarii

Ultimă oră