Sari la conținut
zilele-orasului-predeal-pe-20-si-21-mai

În weekend, pe 20 și 21 mai, la Predeal sunt sărbătorite Zilele Orașului. Evenimentele vor avea loc în Piața Gării și în Parcul Central.

Pe lângă concertele, care îi vor aduce în fața publicului, printre alții, pe Anda Adam, Maria Dragomiroiu, Denisa Trofin și Ansamblul „Poarta Dorului”, organizatorii le-au pregătit și o serie de activități, ateliere și expoziții localnicilor și turiștilor.

Astfel, vor avea loc competiții de biciclism, tenis cu piciorul, table și o cursă de cros, la care participanții vor putea câștiga o bicicletă Pegas.

În plus, se vor desfășura ateliere de creativitate și șezători, expoziții gastronomice sau de tehnică militară și câteva activități distractive pentru cei mici.

De asemenea, cei din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Predeal și de la Unitatea Militară Vânători de Munte vor organiza exerciții demonstrative.

Comentarii

Ultimă oră