Codul roşu de inundaţii de la sfârşitul săptămânii trecute nu a fost o „alarmă falsă”, cursurile de apă din judeţ, chiar şi cele mai mici, făcând ravagii.

    Avertizarea a intrat în vigoare sâmbătă, 30 iunie 2018, la ora 08.35, a vizat bazinele hidrografice Tărlung – bazin mijlociu şi inferior (judeţele Braşov şi Covasna) şi a fost emisă de Institutul Naţional de Gospodărire a Apelor. Iniţial, Codul roşu a fost dat până la ora 18.00, dar a fost prelungit până la miezul nopţii.

  În ziua „Codului roşu”, în judeţul Braşov au fost închise drumuri, gospodării din mai multe localităţi au fost inundate, iar podul de cale ferată de la Budila a fost luat de ape. Duminică, după retragerea apelor, încă se mai lucra pentru a înlătura efectele viiturilor. Duminică, un alt pod din județul Brașov, construit peste râul Olt, care face legătura între localitățile Crihalma și Comăna de Jos, a fost luat de apele învolburate.

  În toată perioada de Cod roşu, pompierii de la ISU, au intervenit în judeţul Braşov motopompe, transportabile, remorcabile, de mare capacitate. În total, pentru a scoate apa din gospodării, locuinţe şi subsoluri au intervenit peste o sută de ofiţeri şi subofiţeri. Nici „drumarii” nu au avut linişte.

   La Compania Apa, alarma s-a dat încă de sâmbătă dimineaţa!
 
  Problemele serioase au început să apară sâmbătă dimineaţa, când Tărlungul a început să se umfle. Având în vedere că din acest curs de apă este alimentat municipiul Braşov, Compania Apa Braşov a anunţat că sâmbătă dimineaţa a început manevrele pentru a evita o „criză a apei tulburi”, aşa cum s-a întâmplat în luna martie.

 „Am început manevrele în puţurile proprii pentru a încărca rezervoarele cu apă din subteran, astfel încât să depăşim această situaţie fără probleme în ceea ce priveşte calitatea apei”, a declarat directorul de exploatare al Companiei Apa, Teodor Sava.

   DN1A, s-a aflat pe jumătate sub ape!

  De altfel, încă de dimineaţă, pe DN1A (Săcele – Cheia), în apropierea lacului de acumulare din zona Brădet, Tărlungul a început să crească tot mai mult, iar pe şosea se circula cu dificultate, pe o singură bandă. Pentru a ţine sub control situaţia de pe DN1A, la intrarea în Săcele, dinspre judeţul Prahova, au fost realizate lucrări de decolmatare a podeţelor.

  În municipiul Săcele, apa a intrat şi în casele oamenilor. Astfel, potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Ţara Bârsei” Braşov, sâmbătă s-a intervenit pentru înlăturarea efectelor inundaţiilor din 5 gospodării şi un magazin, de pe strada Pajiştei, din cartierul Gârcini. De asemenea, în cartierul Ştefan cel Mare, din aceeaşi localitate, mai multe străzi erau sub ape.

  Tărlungul a făcut ravagii şi în alte două localităţi: Tărlungeni şi Budila. În localitatea Tărlungeni, echipajele ISU au intervenit după ce o stradă a fost acoperită de ape. În Budila, tot în urma revărsării apelor au fost inundate 15 gospodării, iar un drum a fost afectat.

  În zonă, probleme au mai fost şi în localităţile Zizin şi Purcăreni, sate prin care trece pârâul Zizin. În localitatea Zizin, ISU a intervenit în 14 gospodării, iar în Purcăreni a scos apa din în 4 case.

     Podul de la Budila s-a prăbușit!

    În jurul orei 14.00, la nici 10 minute după ce un tren de persoane (care circula sâmbătă, pe ruta Braşov - Întorsura Buzăului) a trecut peste podul de la Budila, apele au venit cu o forţă de neînchipuit şi au luat podul pe sus.

  Podul trece peste râul Tărlung, iar pentru acest curs de apă fusese emis de către hidrologi un cod roşu de inundaţii. Şuvoaiele de apă au rupt pilonul central şi, practic, linia de cale ferată a rămas suspendată, după ce structura de piatră s-a prăbuşit. Norocul a fost că podul nu s-a dărâmat în momentul în care trecea vreun tren.

 Conform precizărilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Ţara Bârsei” Braşov, în urma acestui incident nu au fost victime. „Podul este prăbuşit pe o distanţă de aproximativ 50-60 m. Nu există trenuri blocate, nu sunt victime. Toate trenurile care urmau să tranziteze această cale ferată au fost imediat anulate”, au precizat şi reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Braşov.

 Podul se află pe ruta Braşov – Întorsura Buzăului, una deservită de un operator privat de transport feroviar, care a anunţat că trenurile care circulă pe ruta Întorsura Buzăului – Braşov sunt anulate până la repararea podului şi refacerea infrastructurii.

  Podul, aflat pe secţia Hărman - Întorsura Buzăului este distrus aproape în totalitate.

  Momentul prăbuşirii podului a fost filmat de un localnic, care a postat filmuleţul pe reţelele de socializare. În scurt timp, filmarea, în care se vede că a fost nevoie de câteva secunde pentru ca podul să „dispară”, a devenit virală pe Internet.

    DN73A a fost temporar închis!

  După ce în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, pârâul care trece pe lângă DN73A (Predeal - Şercaia), între localităţile Poiana Mărului şi Şinca Nouă, a crescut foarte mult, în dimineaţa zilei de 30 iunie 2018, Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Braşov a decis închiderea acestui sector de drum. Iniţial, măsura era valabilă până la ora 18.00, dar retragerea apelor a permis deschiderea arterei în jurul orei 13.00. Însă, chiar dacă apele s-au retras, pe drum au rămas aluviunile şi arborii căzuţi, iar pentru înlăturarea lor s-a lucrat și duminică. Pe traseu au fost scoase lamele care, de regulă, sunt folosite pentru deszăpezire.

 Sâmbătă seara, acelaşi drum naţional a fost acoperit de ape în localitatea Şinca Veche.

  Duminică, DN73A a fost blocat din nou, pentru o scurtă perioadă, din cauza unui copac căzut.


    Poiana Mărului, Zărneşti, Predelul, Sohodol, Măieruş se află pe lista localităților calamitate!

  Închiderea DN73A în Poiana Mărului a fost doar o consecinţă a viiturilor, pentru că în aceeaşi localitate mai multe case au fost afectate de şuvoaie. La un moment dat, pentru a salva ce se mai putea, câţiva localnici s-au urcat pe acoperişul unei case pe sub fundaţia căreia curgea torentul.

   La Zărneşti, după inundaţiile raportate de vineri (la Spitalul Orăşenesc şi la un supermarket din localitate), sâmbătă au fost probleme şi în alte zone ale oraşului, astfel că tot lucrătorii ISU Braşov au intervenit a scoate apa din 12 gospodării.

  Tot sâmbătă, lucrătorii ISU au intervenit şi în localitatea Predeluş, unde o casă a fost inundată şi în satul Sohodol, unde apa a intrat în 4 gospodării. Mai multe gospodării au fost inundate şi în satul Măieruş.

     Nici cartierul braşovean Stupini nu a scăpat de furia apelor, lucrătorii ISU fiind solicitaţi să intervină pentru a scoate apa din 5 case inundate. În cartierul braşovean s-au construit multe imobile în ultimii ani, însă reţeaua de canalizare nu era pregătită să preia o cantitate mai mare de apă.

 Astfel, ploaia de sâmbătă a condus la inundarea caselor de pe strada Fagurului, unde apele Ghimbăşelului s-au revărsat din nou. Localnicii s-au obişnuit deja cu problemele provocate de ploi. Chiar şi în luna martie, când a plouat mult mai puţin decât acum, ei au fost nevoiţi să apeleze la ajutorul pompierilor, pentru a le scoate apa din beciuri şi curţi. De această dată, spun oamenii, situaţia a fost şi mai gravă, apa ajungând în mai multe case.

    În Braşov au fost din nou au fost probleme în zona Remat!

  După ce, vineri, apele Timişului Sec au „rupt” încă odată malul de lângă Drmul CET-ului, sâmbătă, Timişul Sec a inundat, pentru a doua oară într-o săptămână, drumul de lângă Remat, care trece pe sub podul care leagă cartierele Craiter şi Triaj. De data aceasta, nivelul Timişului a fost aproape de a se revărsa peste dig.

     Și DN 10 (Braşov-Buzău) a fost din nou închis !

  A devenit o „tradiţie” ca în perioada ploilor abundente, DN 10 (Braşov - Buzău) să fie închis. Problemele au apărut încă din cursul dimineţii de sâmbătă, când în zona Sita Buzăului, apa a început să crească vertiginos. La ora 18.00, după ce un sector de 300 de metri, după localitatea Sita Buzăului spre judeţul Buzău, a fost acoperit de ape, la solicitarea Poliţiei Române, Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Braşov a decis închiderea drumului. Traficul a fost reluat sâmbătă seara, în jurul orei 22.40.

  DN 10 este unul dintre cele mai afectate drumuri de inundaţii având în vedere că de fiecare dată când au fost precipitaţii abundente, au apărut alunecări de teren sau prăbuşiri de pietre care au dus la închiderea arterei. De altfel, tot în zona Sita Buzăului, drumul a fost închis şi în timpul inundaţiilor din martie.

    Podul ce leagă Crihalma de Comăna de Jos s-a prăbușit din cauza viiturilor!


 După ce sambată a fost luat de ape podul de la Budila, duminică i-a venit rândul podulului construit peste râul Olt, care face legătura între localitățile Crihalma și Comăna de Jos, pe DJ 104K. După ce în martie a fost serios avariat, tot din cauza ploilor torențiale, duminică seara (1 iulie 2018), construcția a fost luată, pur și simplu, de ape.

    În urma prăbușirii podului dintre Crihalma și Comăna de Jos, cei peste 10.000 de locuitori din zonă trebuie să ocolească 30 de kilometri dacă vor să ajungă de la Crihalma, la Comăna de Jos, în loc de 3 kilometri, cât făceau pe pod.

  Pentru reabilitarea sau refacerea acestui pod, Consiliul Județean Brașov a transmis către Guvernul României, acum câteva luni, o cerere prin care a solicitat alocarea sumei necesare reconstruirii acestuia, având în vedere că a fost vorba despre o calamitate naturală. Construirea unui nou pod ar costa aproximativ 19 milioane de lei, cu TVA.

     Este pericol și la podul de la Hălmeag!

 Este pericol și la Hălmeag, acolo unde ori de câte ori Oltul crește, se adună la pilonii podului, tone de gunoaie, arbori și tot ce mătură apa în cale. După ce podul de la Crihalma a cedat și a fost luat de ape, barajul de arbori și gunoaie a ajuns la Hălmeag și există pericolul ca și acesta să fie degradat.

  „Ca de obicei de 15 ani încoace vom interveni la podul de la Hălmeag, ca să ne rămână în picioare. Este pericol dacă nu îl curățăm pentru că se formează un baraj care pune presiune pe pilonii podului. Sunt depuse gunoaie la pod, pentru că ce a venit de la Crihalma s-a oprit la noi. Intervenim astăzi neapărat cu utilajele pe care le avem în dotare și poate găsesc și o mașină cu greifer“ a declarat Cristinel Paltin, primarul comunei Șercaia.

    La nivelul întregii țări, intemperiile din week-end au provocat probleme în 35 de judeţe şi în Bucureşti. Patru decese, sute de persoane evacuate şi case avariate, terenuri inundate, drumuri închise și poduri distruse - este bilanţul inundaţiilor, pagubele urmând să fie evaluate în următoarea perioadă.