Sari la conținut

Ziua Internațională a Muzeelor, sărbătorită la Brașov

ziua-internationala-a-muzeelor-sarbatorita-la-brasov

Cu ocazia Zilei Internaționale a Muzeelor, care propune ca temă în acest an Muzeele hiperconectate: abordări noi, public nou, Muzeul Civilizației Urbane a Brașovului aduce în fața publicului tânăr brașovean, expoziția „Negustori români din Șcheii Brașovului. Oameni, case, destine”.

Expoziția îi evocă pe negustorii români din Șcheii Brașovului, statutul lor social, modul de viață și aspecte privind istoria comerțului brașovean de-a lungul secolelor.

Cu această ocazie, se aduce în prim plan și fondul de patrimoniu arhitectural extrem de valoros, existent încă în Șcheii Brașovului.

Vernisajul expoziției va avea loc vineri, 18 mai, de la ora 12, la Muzeul Civilizației Urbane a Brașovului, din Piața Sfatului nr. 15.

Expoziția poate fi vizitată până în 30 iulie.

Comentarii

Ultimă oră