Sari la conținut

Ziua Porţilor Deschise la „Teatrul Arlechino”, în 15 ianuarie 2020

ziua-portilor-deschise-la-teatrul-arlechino-in-15-ianuarie-2020

Copii mai mici, dar şi mai mari sunt aşteptaţi, în 15 ianuarie 2020– Ziua Culturii Naţionale, între orele 9.00 – 16.00, la Teatrul Arlechino.


  Va fi „Ziua Porţilor Deschise”, eveniment ajuns la cea de-a X-a ediţie, care își propune să-i introducă pe cei mai mici dintre spectatori în lumea aflată în spatele culiselor.


   Cu această ocazie vor avea loc prezentări, spectacole şi interacţiune directă cu publicul.


  Vizitatorii vor fi conduşi, de către actori, într-un tur inedit în incinta teatrului, putând descoperi atelierul de tâmplărie şi croitorie, magazia de decoruri, sala de repetiţii, cabina actorilor.


  În același timp copiii vor putea interacţiona cu actorii şi păpuşile din spectacolul „Cine a furat fulgii de nea?!” (regia Georgeta Lozincă).

Intrarea va fi liberă.

Comentarii

Ultimă oră