Fostul arbitru Constantin Zotta s-a înţeles cu patronul Ioan Neculaie şi este noul preşedinte executiv al clubului FC Braşov.
După o discuţie ce a durat mai bine de două ore, Constantin Zotta şi boss-ul stegarilor, Ioan Neculaie, au ajuns la un acord, iar fostul oficial al formaţiilor Rapid Bucureşti şi FC Vaslui va conduce destinele galben-negrilor în următoarea perioadă. Noul preşedinte executiv al FC Braşov, Constantin Zotta, a declarat că are mare încredere că echipa braşoveană va termina campionatul „pe un loc foarte bun" şi că îşi doreşte să reuşească în sezonul viitor o calificare în cupele europene. „Am acceptat propunerea venită din partea patronului Ioan Neculaie pentru că aceasta a fost foarte deschis la toate proiectele pe care i le-am prezentat. Am semnat un contract pe o durată destul de lungă şi vreau să stau cât mai mult la acest club. Am mare încredere că FC Braşov va reuşi să termine campionatul pe un loc foarte bun. Braşovul are o echipă bună, chiar foarte bună, am simţit asta pe pielea mea când eram la Rapid şi am fost învinşi de Buga şi Cristi Ionescu. Nicio echipă care a jucat cu FC Braşov nu a avut viaţă prea uşoară şi cu siguranţă aşa vor sta lucrurile în continuare. Cupele europene sunt unul dintre obiectivele mele la Braşov şi în general. Este important pentru o echipă să aibă aceste obiective. La Braşov există potenţial pentru ca acest lucru să se întâmple. Nu vom avea alocat un buget astronomic pentru acest lucru, dar vom avea banii necesari pentru a forma o echipă competitivă", a spus Zotta.
Stamatopol şi Mirceoiu au plecat de la club. Fostul preşedinte Ioan Stamatopol a părăsit gruparea braşoveană şi nu va mai avea nici o funcţie în cadrul clubului. „Eu nu mai am nicio funcţie la club. Asta nu înseamnă că nu voi fi aproape de această echipă şi de băieţi şi că nu voi colabora cu domnul Zotta”, a declarat Ioan Stamatopol. Şi Gabi Mirceoiu a părăsit formaţia braşoveană. „Acum am aflat de Gabi Mirceoiu. M-am întâlnit de mai multe ori cu el şi mie îmi plăcea de Gabi. Am să discut şi eu cu el şi vom vedea dacă va reveni la echipă sau nu”, a spus Constantin Zotta.
Zotta are un proiect de viitor. Noul preşedinte al stegarilor, Constantin Zotta, va face o evaluare a echipei în următoarele săptămâni, după care va face un plan pentru sezonul viitor. „Nu am venit aici să schimb ceva, ci să facem ceva ca să ne fie mai bine. Este bine că avem mulţi jucători tineri, care promit foarte mult, dar trebuie să ne gândim şi la un plan de viitor, care va include, de asemenea, aducerea unor fotbalişti tineri. Ar fi o utopie să spunem că vom transfera fotbalişti cu nume şi valoare ca să ne batem la campionat. În acest moment este greu pentru orice echipă să spună acest lucru, peste tot sunt probleme financiare şi mai toate echipele se bazează pe jucători de persectivă. Este important ca jucătorii pe care îi vom transfera să crească valoarea echipei. Principalul meu obiectiv în următoarele luni este să fac o evaluare corectă a ceea ce este la FC Braşov. Braşovul îşi va lua licenţa, aceasta a fost una dintre condiţiile cînd am discutat cu Ioan Neculaie şi nu se pune problema ca Braşovul să nu obţină licenţa. De altfel, la Braşov nu sunt probleme mari aşa cum se întâmplă la alte echipe", a spus Zotta.
Vrea puncte de la Mediaş. Zottaeste convins că stegarii nu vor pierde meciul din etapa viitoare de la Mediaş. „În partida cu Gaz Metan Mediaş se poate spune că se întâlnesc două dintre formaţiile de la mijlocul clasamentului, dar eu cred că FC Braşov va câştiga acest meci. Voi vorbi şi eu cu băieţii, trebuie să schimbăm puţin atitudinea, atât. Nu se pune problema să vin eu şi să fac revoluţie. Nu îmi voi depăşi atribuţiile, în vestiar este un antrenor care decide. De altfel, eu cred în echipa de pe banca tehnică şi nu s-a pus problema ca eu să aduc un alt antrenor", a mai spus Zotta.