Sari la conținut

Primăria Brașov începe lucrările de consolidare a drumului DN 1E către Poiana Brașov

Sursă foto: Primăria Brașov

Un segment al drumului a suferit o prăbușire parțială a zidului de susținere, astfel că se va interveni cu turnarea a 25 de piloți forați, având lungimea de 15 metri și un diametru de 1,5 metri. Lucrările sunt planificate să dureze 3 luni, iar pe timpul acestora traficul va fi redirecționat pe o singură bandă și reglementat prin intermediul unui sistem de semaforizare.

În urma prăbușirii unei porțiuni de 15 metri din zidul de sprijin al drumului spre Poiana Brașov, Primăria Brașov a emis ieri, 18 martie, un ordin pentru începerea lucrărilor de punere în siguranță a sectorului de drum DN 1E Km 6+500.

Lucrările vor avea o durată de 90 de zile și vor implica:

  • consolidare și refacere a sistemului rutier, pe o lungime de 80 de metri;
  • înlocuirea structurii de sprijin prin intermediul a 25 de piloți forați cu diametru de 1,5 metri și o lungime de 15.5 metri. Pentru realizarea acestor lucrări de consolidare, piloți și radier, se vor utiliza aproximativ 500 de m.c. de beton și 50 de tone de fier beton;
  • înlocuirea structurii existente și refacerea podețului existent;
  • drenuri de adâncime;
  • amenajarea în amonte a torentului și a camerei de cădere a podețului.

Începând de azi, în timpul lucrărilor, circulația pe un tronson de 350 de metri a fost restricționată la o singură bandă și reglementată de un sistem de semaforizare.

Această săptămână este dedicată lucrărilor pregătitoare pentru ajustarea gabaritului pentru autobuzele RATBV și organizarea șantierului în vederea începerii forajului pentru piloți.

SC Zohir 84 Cons Construct SRL este firma principală, cu SC Prinfo SRL ca subcontractant și SC Maristar Com SRL ca terț susținător.

Valoarea totală a contractului, care acoperă și lucrările de proiectare, se ridică la 4.060.330 lei, la care se va adăuga TVA-ul.

Comentarii

Ultimă oră