Acesta este un mesaj de proba
Taguri :: Astra
Afisare stiri de la 1 la 15 din 350
Pagini: 1 2 3 4 5 ...
Miercuri, 25 Apr 2018, 17:28:00

Primăria Braşov a organizat, la începutul acestei săptămâni, a doua procedură de reatribuire a locurilor de parcare din acest an, care a vizat zona Astra 2.   La licitaţie au participat aproape 180 de persoane, dintre care circa 130 şi-au închiriat unul sau mai multe locuri de parcare.   Reprezentanţii...
Luni, 02 Apr 2018, 16:55:00

     Primăria, Casa Sfatului și Cetățuia vor fi iluminate în albastru, în această seară, cu prilejul Zilei Internaționale pentru Conștientizarea Autismului.        Iluminatul special al celor trei clădiri va începe la ora 18.00 și va dura cel puțin câteva ore.    ...
Vineri, 16 Feb 2018, 19:16:00

         În anul 2008, la Brașov, jurnalistul Vasile Șelaru își lansa volumul intitulat „Dicționarul scriitorilor brașoveni și al veleitarilor”, carte care, la acel moment, a stârnit un scandal fără precedent în lumea scriitorilor din România. Mulţi dintre cei care au...
Joi, 15 Feb 2018, 12:45:00

Ca în fiecare an, braşovenii pot cumpăra mărţişoare şi de pe domeniul public.   Astfel, potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei Braşov, Sorin Toarcea, vor exista spaţii speciale în pieţele agroalimentare „Star”, „Dacia”, „Astra” şi Tractorul, dar şi în zonele...
Miercuri, 14 Feb 2018, 19:57:00

       Chiar dacă bancnotele şi monedele româneşti sunt unele dintre cele mai „securizate” din lume, falsificatorii de bani au reuşit să le „reproducă”.       În ultima vreme mulți dintre vânzători, sunt foarte atenţi în special la bancnotele de 50 sau 100...
Vineri, 29 Dec 2017, 11:33:00

RATBV S.A. va opera de la începutul anului 2018 o serie de modificări în structura rețelei de transport, precum și în ceea ce privește unele orare, schimbările fiind deja aprobate de Consiliul Local al Municipiului Brașov. Potrivit directorului general al RATBV S.A., Ovidiu Bucurei, ”rețeaua de...
Vineri, 08 Dec 2017, 11:59:00

Comercianţii de brazi de Crăciun vor avea la dispoziţie în acest an 24 de locuri special amenajate în cele 5 pieţe agroalimentare din oraş.   Pentru atribuirea acestor locuri, Serviciul de Administrare a Pieţelor va organiza, în 14 decembrie, de la ora 10, la sediul din Piaţa Star, o licitaţie cu strigare.   Cele...
Joi, 07 Dec 2017, 11:11:00

Regizori, producători şi distribuitori de filme din toată lumea îşi pot înscrie cele mai recente producţii de film documentar la a 25-a ediție a Astra Film Festival.   Evenimentul se va desfăşura în perioada 15-21 octombrie 2018, la Sibiu, iar înscrieri se fac până pe 5 martie.   Secţiunile...
Marti, 07 Noi 2017, 08:30:00

UPDATE:   Un urs a vizitat din nou Cabana Postăvarul, luni seară, forțând ușa clădirii. Episodul s-a petrecut la nici 48 de ore de la o altă vizită, care a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică.    În plus, în această dimineață, potrivit Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov,...
Vineri, 20 Oct 2017, 22:17:00

         Braşovenii dintr-o mare parte a cartierului Astra, din zona Metrom și din Răcădău au rămas în seara de vineri în beznă, din cauza unei avarii a cărei remediere se pare că nu a fost uşoară, fiind înregistrate mai multe tentative de repunere în funcțiune.      ...
Joi, 12 Oct 2017, 10:56:00

A patra ediţie a „Festivalului Păstrăvului Făgărăşean” se va desfăşura sâmbătă, 14 octombrie la porţile Cetăţii Făgăraş.   Astfel, începând cu ora 9 va fi organizat un concurs de pescuit pentru copii, iar făgărăşenii vor putea gusta de la terasele amenajate la porţile Cetăţii ciorbă de...
Vineri, 29 Sep 2017, 09:27:00

Cele mai bune servicii de transport din România se găsesc în Oradea, Brașov și Cluj-Napoca, potrivit unei analize realizate de o platformă de imobiliare.   Studiul analizează percepția cetățenilor asupra serviciilor de transport din regiunile, orașele și cartierele în care aceștia locuiesc.   Clasamentul...
Joi, 28 Sep 2017, 19:40:00

     În perioada 2-8 octombrie 2017, în toate pieţele publice ale Municipiului Braşov (Piaţa Astra, Dacia, Tractorul, Bartolomeu, Star) se va desfăşura Târgul de Toamnă 2017.       Târgul se va desfăşura în perimetrul obişnuit al pieţelor, cu excepţia pietonalului de...
Marti, 19 Sep 2017, 11:31:00

Primăria Braşov a început ieri „sesiunea de toamnă” în ceea ce priveşte atribuirea locurilor de parcare din oraş.   Prima zonă pentru care s-a organizat procedura atribuire a fost Astra, între Calea Bucureşti şi calea ferată, şi zona Drumul Cernatului, iar potrivit reprezentanţilor Primăriei Braşov au...
Vineri, 15 Sep 2017, 18:50:00

     Făgărăşenii îşi pot face provizii în cămară pentru la iarnă la preţuri mai mici, spun organizatorii evenimentului „Ziua Recoltei”, care se va desfăşura anul acesta ceva mai devreme decât au fost programate ediţiile anterioare.       În zilele de 16 şi 17 septembrie...
Afisare stiri de la 1 la 15 din 350
Pagini: 1 2 3 4 5 ...
EDITORIALE
de Lector univ. dr. Onelia Pescaru
Vise, planuri și obiective la început de an... Cum le transformăm în...
de Lector univ. dr. Onelia Pescaru
Cu mic, cu mare, așteptăm cu toții, în fiecare an Crăciunul ...Ne pregătim din timp...
de Lector univ dr Onelia Pescaru - psihoterapeut
Bărbatul interior din fiecare femeie, femeia interioară din fiecare bărbat… Este...